11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Pe 11 noiembrie România își cinstește soldații din Teatrele de Operații.

Această zi a fost aleasă a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la 11 noiembrei1918, ora 11:00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Semnificația acestei zile pentru Armata Română este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m Iosif Silviu Fogorași, primul militar roman decedat în teatrul de operații din Afganistan.

În perioada 1996-2019, România a pierdut 30 de militari în  misiunile executate în teatrele de operații , iar alți peste 200 au fost răniți.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, miercuri, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, că militarii români sunt veritabili ambasadori ai ţării noastre şi a transmis recunoştinţă şi respect pentru profesionalismul, curajul şi dedicarea dovedite în misiunile desfăşurate, relatează Agerpres.

"Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, cinstim şi onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noştri, care, prin profesionalismul, curajul şi dedicarea dovedite în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii, au făcut ca România şi Armata României să fie atât de apreciate în întreaga lume. În această zi specială, comemorăm eroii noştri căzuţi la datorie departe de ţară, sub faldurile tricolorului românesc. Durerea familiilor care şi-au pierdut fiii, soţii, taţii, fraţii în aceste misiuni de luptă nu va putea fi stinsă niciodată, însă ei vor rămâne veşnic în inimile noastre pentru sacrificiul lor suprem. Acestor eroi le datorăm nu doar recunoştinţă şi respect, ci şi continuitatea noastră pe drumul euro-atlantic. Avem obligaţia să îi cinstim, să le păstrăm vie memoria în inimile şi rugăciunile noastre şi să ne ridicăm la înălţimea idealurilor pe care, prin eroismul lor, le-au apărat", a subliniat şeful statului.

Preşedintele a menţionat că, din păcate, din cauza pandemiei de COVID-19, nu există posibilitatea de a comemora această zi emblematică pentru a arăta recunoştinţă eroilor. "Dar gândurile noastre se îndreaptă în această zi spre toţi Eroii Patriei noastre", a adăugat Iohannis.

El a transmis mulţumiri veteranilor, familiilor militarilor aflaţi în teatrele de operaţii.

"Mulţumesc familiilor militarilor care participă la operaţii desfăşurate sub egida NATO, ONU sau UE în Angola, Afganistan, Irak, Bosnia şi Herţegovina, Mali şi Kosovo pentru sprijinul acordat celor aflaţi departe, care contribuie la afirmarea României în cadrul comunităţii internaţionale. Demni urmaşi ai valorilor fundamentale ale ostaşului român - onoarea, demnitatea, disciplina şi solidaritatea, militarii noştri sunt veritabili ambasadori ai României, acolo unde interesele ţării o cer, fiind apreciaţi de comandanţii şi camarazii lor din statele aliate şi partenere pentru profesionalismul, dăruirea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovedesc la datorie. Vă mulţumesc, dragi şi bravi veterani, pentru tot ce aţi făcut în slujba Patriei şi a poporului român, vă urez multă sănătate şi succes deplin în activitate!", se arată în mesajul preşedintelui.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DUMINICĂ, Marșul pentru Viață. Vezi traseul din acest an!

Wednesday, 25 March 2026

În acest an Marșul pentru Viață va avea loc duminică, 29 martie, de la ora 14:00. Tema din acest an este „Solidaritate pentru amândoi”, iar traseul a suferit mici modifi...

România are oficial o lege a femicidului!

Wednesday, 25 March 2026

Proiectul de lege care introduce termenul de femicid în legislație și care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat a fost adoptat cu o majoritate. Au fost 284 de voturi pentru î...

AJPIS Botoșani: Zeci de mii de conturi alimentate cu bani pentru plata facturilor la energie!

Wednesday, 25 March 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plata pentru 29.327 beneficiari ai tichetului de energie, în valoare totală de 1.466.350 de lei. Bene...

-->