11 botoșăneni voluntari vor participa alături de pompieri la misiuni. Înscrierile continuă

11 botoşăneni ni s-au alăturat în cadrul proiectului “Salvator din pasiune, până în prezent. Aceştia şi-au exprimat dorinţa de a încheia un parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani.

În baza contractelor de voluntariat, după parcurgerea programelor de pregătire, vor putea participa, alături de salvatorii profesionişti, la misiunile de intervenţie, atât pentru acordarea primului ajutor calificat, cât şi pentru înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă.
         
Provocarea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de ur genţă din România a fost lansată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe 10 mai.

Demersul are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Proiectul, intitulat Salvator din pasiune, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor şi  încheierea contractelor de voluntariat. Depunerea dosarelor se face până pe data 20 iunie.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori  sunt următoarele:
-         vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
-         apt din punct de vedere medical;
-         să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
-         să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală  şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - www.igsu.ro  sau site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani – www.isubotosani.ro. Totodată, puteţi cere detalii la adresa e-mail  relatii_publice@isubotosani.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...