Posesoarea ochilor de culoarea "copacilor fara padure" din cel mai cunoscut cantec al ei si a vocii izvorate parca din adancurile marii si din trilurile pasarii maiastre a fost de acord sa vorbeasca despre ea, in urma cu trei ani, in revista Felicia. Despre muzica, despre iubirea - marea ei iubire, din care s-a hranit o viata - pentru Andrei Paunescu, despre smerenie si pace. Ochii Tatianei Stepa s-au inchis vineri, 7 august, pentru totdeauna, dupa o grea suferinta.

Cum a descoperit ca are voce?

"Mai intai au descoperit parintii mei, care, in tinerete, au cantat amandoi. De fapt, asa s-au si cunoscut. In casa noastra se canta mereu. Mai tarziu am constientizat si eu ca-mi place sunetul muzicii. Si mai tarziu am inteles ca muzica ma poate bucura, ma poate intrista, ma poate alina. Pentru mine, de cele mai multe ori un cantec poate face mai mult decat toate cuvintele".

Iubirile ei?

"N-a fost sa fie decat ultima. Cred ca atunci cand am gasit-o a fost prea tarziu. Fiecare lucru are timpul sau. Am iubit cu patima, cu disperare, am crezut ca am sa mor de durere si, nici acum, dupa ani buni de la despartire, nu-mi revin, si acum imi plange sufletul numai cand ii aud vocea si ma revolta gandul ca altcineva imi imparte iubirea. Imi amintesc ca am scris atunci, impreuna cu Adrian Paunescu, cantecul (In noaptea despartirii dintre noi/Copacii cad pe drum din doi in doi/In ochi ma bate viscolul cainesc/Si am venit sa-ti spun ca te iubesc.), cantec pe care nu l-am putut canta multa vreme in public. Pur si simplu ma transformam toata in lacrimi, ma coplesea durerea si nu puteam scoate niciun sunet. Pe de alta parte, a fost asa de frumos atat cat a fost, incat mi se umplu ochii si sufletul de lacrimi atunci cand imi aduc aminte si stiu ca toata viata ma voi hrani din acele zile, din acele trairi, din acea iubire".

Boala i-a schimbat viata in bine

Intalnirea cu Adrian Paunescu i-a schimbat definitiv viata, din foarte multe puncte de vedere. Apoi, paradoxal, si faptul ca s-a imbolnavit i-a schimbat viata in bine. Nu o mai afecteaza lucrurile marunte si a invatat din aceasta suferinta sa se bucure de lucrurile simple mai mult decat o facea pana acum. "Cand analizele-ti ies cand bune, cand proaste si intre doua serii de citostatice mai dai un recital dupa care lumea ramane-n picioare si te-aplauda minute-n sir, parca suferinta ta nu mai e".

Armonia este puterea de a nu renunta

"Armonia pentru mine este puterea de a merge mai departe si de a nu renunta. Atunci cand simt ca in balanta inclina mai mult disperarea decat speranta imi revin prin muzica, prin apropierea oamenilor care imi sunt dragi. Depinde cu cine compari disperarea ta si eu cred ca in suferinta trebuie sa te compari cu cei mai nefericiti ca tine. Intotdeauna exista nenorociri mai mari decat cea proprie".

Care-i diferenta intre umilinta si smerenie?
"Umil poti fi si fata de seful de post, daca iti foloseste la ceva. Smerenia cred ca tine de alte zone, de alte limite. Nu-mi place umilinta si daca amutesc in fata unui apus de soare, in fata unui artist, in fata iubirii, in fata unei poezii sau in fata unei manastiri poate ca asta e smerenie".

Ce ar face-o pe aceasta femeie minunata, daca n-ar avea parinti si copil, sa mearga inainte?
"Muzica. Si oamenii. Si poezia. Si iarba. Si florile. Si toamna. Si Craciunul. Si Marea. Tot ceea ce tine de viata. Nu numai ca trebuie, dar merita traita.

(Revista Felicia)