Tanar scos din apele Prutului dupa mai bine de 18 ore!

Pompierii dorohoieni au reuşit să recupereze, după 18 ore de la începerea operaţiunilor de căutare, trupul neînsufleţit al lui Albert B., tânărul de 17 ani, înecat joi, în râul Prut, pe raza localităţii Horodiştea, comuna Păltiniş.

Corpul neînsufleţit a fost descoperit astăzi, în jurul orei 11.30, la aproximativ 25 metri de mal, în locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă. Acesta a fost agăţat cu ajutorul unei căngi şi adus la mal.
         
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat joi, 18 august 2011, puţin după ora 17.00, despre faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, a dispărut în apele râului Prut. Spre locul indicat s-au deplasat 10 pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu un autocamion, autospeciala pentru descarcerări grele, o barcă şi accesorii specifice.

Căutările, sistate pe timpul nopţii, au fost reluate în această dimineaţă de 11 pompieri, un echipaj al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din Păltiniş.
         
Intervenţia a fost îngreunată de vizibilitatea redusă.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tango argentinian pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 07:55

Tango Meets Opera este spectacolul-eveniment care poposește pentru prima dată la Botoșani, în spectaculoasa sală de concerte a Teatrului ”Mihai Eminescu”, pe data de 27 octombrie...

Iftime spune că a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani” / Urmează revoluția la Botoșani!

astăzi, 07:27

Valeriu Iftime (66 de ani) este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România, dar susține că fotbalul i-a produs „găuri” uriașe. Suma totală pe care a investit-o ...

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română!

astăzi, 07:15

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română: - Bulă, care este caracteristica comună a poeților din secolul XIX? - Toți sunt morți, domnule profesor.