Prefectul cere măsuri pentru protejarea populaţiei de efectele caniculei!

Prefectul Costică Macaleţi a solicitat luni luarea unor măsuri menite să atenueze efectele caniculei asupra segmentelor vulnerabile ale populaţiei.

Medicii de familie, specialiştii în sănătate publică şi primarii au fost atenţionaţi să amenajeze spaţii de prim ajutor, dotate cu apă şi aer condiţionat. Medicii veterinari şi comisarii pentru protecţia consumatorilor vor trebui să verifice în mod special alimentele uşor alterabile, iar Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat să-şi adapteze programul de lucru în funcţie de aşteptata creştere a numărului de apelări.

Serviciile publice deconcentrate care au puncte de lucru în judeţ, precum şcolile Poşta, Direcţia Silvică vor putea, de asemenea, să amenajeze puncte de prim ajutor, pentru a veni în întâmpinarea populaţiei.

E.ON-ului i s-a solicitat promptitudine în acţiunile de remediere a reţelelor ce vor avea, cel mai probabil, de suferit din cauza temperaturilor ridicate, măsurile fiind comunicate de prefect  în cadrul unei videconferinţe cu primul-ministru interimar Gabriel Oprea.

În acest context membrii Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au aflat şi o serie de veşti îngrijorătoare. Astfel, după canicula din următoarele trei zile, seara de joi va putea aduce furtuni de intensitate mare în zona Botoşaniului. În plus, în următoarele 30 de zile se anunţă temperaturi, în orele amiezii, de cca 30 de grade Celsius, ceea ce va duce, cel mai probabil, la o secetă extremă. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...