Amenzi de peste 7.000 lei aplicate botoșănenilor în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, forțele de ordine au acționat pe raza județului, pentru verificarea respectării  măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii botoșăneni alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale de alimentatie publica dar și  a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SarsCov2.

În cadrul actiunilor au fost legitimate peste 1.300 de persoane, verificate peste 160 de societăți comerciale, precum şi 78 de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7.000 de lei,  toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...