Incendiul de la Suharău, provocat de o mână criminală!

Incendiul de la Suharău, in care două gospodarii au fost afectate, a fost pus, cel mai probabil, cu intenție de o mână criminală. La această concluzie au ajuns pompierii, dupa ce au stins focul.

Incendiul a pornit de la depozitul de furaje al unui localnic, s-a extins la o anexă şi la un adăpost de animale din gospodăria vecină, din cauza vântului şi a distanţei mici dintre cele două proprietăţi. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 14.00.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii voluntari din Darabani, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau două anexe şi cca. 25 de tone de furaje, existând pericolul ca flăcările să cuprindă alte 25 de tone de furaje şi celelalte clădiri din imediata apropiere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 17 pompieri militari şi voluntari, mai bine de patru ore. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri şi clădiri pentru ca focul să nu se extindă.

Au ars cca. 25 tone de furaje, două anexe şi bunurile din interiorul acestora şi s-au degradat alte cca. 25 de tone de furaje, pagubele fiind estimate la cca. 3.000 de lei.

Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 40.000 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peripeții ilegale: Un tânăr a furat o mașină parcată pe o stradă din Dorohoi și a abandonat-o!

astăzi, 13:20

La data de 25 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din localit...

Școala de Vară cu învățături de la pompierii din Dorohoi! (Foto)

astăzi, 13:00

Copiii înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2026 au fost, în această dimineață, în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Ei și-au dorit să petreacă o zi d...

5.000 de oieri vor protesta joi la București. Crescătorii cer demiterea președintelui ANSVSA: „Nu se mai poate. Trebuie ca cineva să audă strigătele oierilor!”

astăzi, 11:36

5.000 de crescători se pregătesc să iasă în stradă joi, 30 iulie. Protestul este inițiat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Corbu Vaslui și Asociația Regională a Crescăt...