Reparații pe mai multe străzi din municipiu. Vezi unde se intervine!

După o perioadă în care ritmul lucrărilor de întreținere și reparații pe străzile din municipiul Botoșani a fost încetinit, în urma unei întâlniri ce a avut loc în urmă cu câteva zile între cei de la firma Tehnic Asist și Executivul Primăriei a fost stabilit un grafic de intervenție pe străzi.

Potrivit viceprimarului Marian Murariu, se intervine pe mai multe străzi cu plombări, iar pe unele artere s-au făcut atât asfaltări cât și reabilitări de trotuare.

“Se intervine pe strada Victoriei, unde mai este foarte puțin, mai trebuie terminat un trotuar și conform graficului ar fi trebuit terminată lucrarea săptămâna aceasta, dar au mai fost ploi care au încetinit un pic constructorul. Mi-aș dori să terminăm lucrările pe strada Victoriei în această săptămână. Se lucrează și în cartierul Maxim Gorki, unde de asemenea au fost încetinite lucrările din cauza vremii. Mai intervenim pe niște străzi nemodernizate, este o bucată din strada Petru Rareș neasfaltată, strada Plopilor, strada Ștefăniță Vodă, Aleea Berzelor. Continuă lucrările de plombări pe strada Sucevei, strada Pacea, strada Vârnav, strada Ion Simionescu și Mihai Eminescu, strada Viilor, am început de săptămâna trecută  și continuăm săptămâna aceasta cu plombări, cu reparații. Intervenții s-au făcut și pe strada Nicolae Grigorescu și pe Săvenilor", a declarat viceprimarul Marian Murariu

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...