Avertizare meteo! Caniculă urmată de ploi și grindină!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de caniculă, dinsconfort termic, dar și de instabilitate atmosferică accentuată.

Vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37...38 de grade în Lunca Dunării.

Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.
    
Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului.

Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.

Avertizarea este pentru perioada 17 iunie, ora 12.00-18 iunie, ora 23.00.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ÎPS Teofan a sfințit biserica unei parohii din apropierea Botoșaniului!

astăzi, 11:32

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „I...

Fostul ministru al Energiei cere controale, după ce carburanții au ajuns la un „preț istoric”!

astăzi, 10:23

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a atras atenția, sâmbătă, asupra unui "preț istoric" la carburanți, de 10,43 lei la pompă, și a cerut intervenția Guvernului și a ins...

Botoșaniul are printre cele mai mici pensii medii din România, diferența față de București!

astăzi, 09:44

Pensiile, la fel ca salariile din România, nu mai ţin pasul cu inflaţia. Pensia medie nu a mai crescut faţă de primul trimestru din an, iar decalajele dintre judeţe sunt uriaşe: cea din Bu...