Plimbare penală pentru doi adolescenți din municipiul Botoșani!

Distracția a doi adolescenți s-a încheiat prost pentru aceștia, băieții alegându-se cu un dosar penal după o plimbare pe o stradă din municipiul Botoșani.

La data de 12 martie, în jurul orei 19.20, A. G. de 16 ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat pe strada Patriarh Teoctist Arapaşu, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat/neînregistrat în circulaţie.

Tânărul nu poseda permis de conducere şi era însoţit de P. D. de 16 ani, din municipiul Botoşani, proprietarul ATV-ului.
Acesta din urmă a condus de asemenea vehiculul, pe Aleea Amurgului din municipiul Botoşani, iar ulterior i l-a încredinţat pentru a fi condus, prietenului său A. G.

Cei doi minori au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
                  
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi încredintarea unui autovehicul spre conducerepe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

CYBER: Împreună pentru siguranța tinerilor în mediul digital! (Foto)

astăzi, 09:14

Liceul „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni a găzduit joi, 22 octombrie 2026, conferința de închidere a proiectului Erasmus+ „CYBER – Comportamente conștiente ale tinerilor ...

Botoșănean spitalizat după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare!

astăzi, 08:52

Un bărbat a fost împuşcat, joi, în timpul unei partide de vânătoare organizate în comuna Cordăreni. După apelul la 112, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, u...

Antrenorul echipei Petrolul: ”Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate!”

astăzi, 08:45

Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două for...