Peste 20 de şoferi lăsaţi fără permis, în doar două zile!

Au circulat pe şoselele judeţului după propriile reguli, iar pentru o perioadă vor fi pietoni. Este cazul mai multor conducători auto care au fost depistaţi de poliţiştii rutieri săvârşind abateri la legislaţia rutieră.

În perioada 05 – 09 februarie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat în judeţ acţiuni  destinate prevenirii şi combaterii abaterilor de la legislaţia rutieră.

Acţiunile au vizat respectarea normelor privind regimul legal de viteză, precum şi a regulilor privind prioritea pietonilor.
Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au depistat 114 conducători auto care circulau cu viteză peste limita legală, faţă de doi dintre aceştia fiind dispusă şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (pentru depăşirea vitezei maxime legale cu mai mult de 50 km/h).

De asemenea, în zilele de 08 – 09 februarie, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 22 de conducători auto care au ignorat regulile de acordare a priorităţii de trecere pentru pietoni.

În acelaşi timp, 56 de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru că au fost depistate în timp ce traversau neregulamentar arterele rutiere.

În anul 2015, nerespectarea regimului legal de viteză şi a regulilor privind prioritatea pietonilor/traversările neregulamentare au constituit principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...

Calendar Ortodox, 24 octombrie 2026: Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin

astăzi, 08:00

Sfântul Mare Mucenic Areta (†523) „a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-5...