UTIL - Cârnitul roșiilor: ce este și cum se face pentru a ajuta coacerea tomatelor

Cârnitul sau cârnirea roșiilor este o metodă naturală prin care puteți ajuta coacerea tomatelor. Cârnirea trebuie făcută la timpul potrivit și, alături de copilire și de defoliere, se încadrează la lucrările pe care trebuie să le stăpânească orice cultivator de roșii.

Cârnitul roșiilor presupune operațiunea de suprimare a vârfului de creștere a tulpinii principale. Mai simplu spus, se rupe vârful plantei de tomată, ne învață agrointel.ro.

Când se face cârnitul roșiilor

Momentul perfect pentru cârnitul roșiilor este după ce pe plantă au apărut cel puțin 2-4 inflorescențe la ciclul scurt de primăvară – vară și la maxim 8 inflorescențe la ciclul lung vară-toamnă. În această fază, lucrarea de cârnire face ca toată energia plantei să se direcționeze către fructificare și nu către creșterea plantei sau către dezvoltarea de noi inflorescențe. Toate resursele energetice vor fi canalizate către florile deja existente, grăbindu-se dezvoltarea fructelor și maturarea tomatelor.

Cârnitul făcut la timp ajută cultura de roșii să aibă o recoltă bogată, bine coaptă cu două-trei săptămâni mai devreme decât dacă nu s-ar face lucrarea.

Roșiile cârnite se coc mai repede, dar au producție mai mică

De subliniat că plantele cârnite nu vor mai crește și vor fructifica numai de pe florile deja existente. Deci grăbirea coaceri vă poate limita producția de roșii pe fir. Pentru că lucrarea de cârnit la roșii are un impact semnificativ asupra producției, se recomandă ca numai câteva plante să fie cârnite. De la acestea veți avea roșii mai devreme, dar în cantități limitate, până ce și restul firelor vor rodi, mai târziu dar în cantități mai mari, în ritm normal de coacere, ne mai spun specialiștii agrointel.ro.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă o sportivă din Botoșani pe podium la Campionatul European de Haltere din Albania!

Monday, 12 October 2026

Ioana Mădălina Miron, sportiva născută în Zlătunoaia și legitimata la CSA Steaua București, a câștigat, în prima zi a competitiei continentale de la Durres, Albania, două me...

Președinta Asociației ”Ne trebuie speranță” a plecat la cele veșnice!

Monday, 12 October 2026

Mihaela Niță s-a stins, lăsând în urmă amintiri prețioase și un gol greu de cuprins în cuvinte, la cinci ani de când Silvia Griciuc, fosta președintă a Asociației, ple...

Ai peste 18 ani? Înscrie-te la concursul online „Fii în siguranță acasă!”

Monday, 12 October 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcată pe 13 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) organizează concursul online „Fii...