Memoria zilei: Marius Loghin, botoșăneanul care și-a dat viața pentru a salva o alta

Cei care îmbrățișează „meseria” de salvator, pun pe primul loc viața. Dar, nu de puține ori, viața celor din jurul lor, indiferent de riscurile pe care și le asumă pentru binele semenilor. Este cazul sublocotenentului Marius Loghin, care a murit în timp ce lupta pentru viața unui tânăr. Astăzi, 17 septembrie, s-au împlinit nouă ani de când eroul a trecut în neființă, însă memoria sa rămâne vie pentru colegi, pentru cei care l-au cunoscut, pentru cei care i-au aflat povestea și i-au urmat exemplul.

 

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj încărcat de emoție cu privire la lipsa fostului plutonier major.

„Suntem datori să nu uităm!

Sublocotenent (p.m) Marius Loghin

Căzut la datorie la data de 17 septembrie 2010.

Sublocotenentul (p.m) Marius Loghin a decedat în data de 17 septembrie 2010, la numai zece zile după împlinirea vârstei de 32 de ani, pe timpul unei misiuni de salvare a unui tânăr, blocat într-un bazin de captare a apei.

Absolvent al Colegiului Național "A.T. Laurian" din Botoșani, sublocotenentul era angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al județului Botoșani din anul 2006.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Marius Loghin a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent”, amintesc reprezentanții ISU Botoșani.

Astăzi, Marius Loghin este, pentru noi, botoșăneanul zilei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...