CRISTIAN POPOVICI - Antrenorul care i-a făcut pe români să privească în sus, spre Botoșani!

CRISTIAN POPOVICI - Antrenorul care i-a făcut pe români să privească în sus, spre Botoșani!

CRISTIAN POPOVICI

Cristian Popovici este omul care a promovat echipa FC Botoșani în Liga I. O performanță unică în istoria fotbalului botoșănean, o dovadă de profesionalism și de perseverență de care puțini – chiar și în sport – mai sunt capabili în zilele noastre.

Sentimentul de mândrie poate cădea ușor în desuetudine, euforiile păguboase pot rata un succes obținut cu mari sacrificii, iar contextul emoțional creat în jurul acestei manifestări sportive numită FC Botoșani se poate topi într-o clipită fără factorul uman care să susțină și să consolideze echipa. Iar acest factor uman – în clipa de față – este antrenorul Cristian Popovici.

FC Botoșani a debutat în Liga I pe fondul unor aprinse, chiar pătimașe, dispute politice locale. Taberele unor partide s-au transformat, peste noapte, în "galerii" ale liderilor mai mult sau mai puțin merituoși: cui datorăm performanța promovării, cine a dat mai mulți bani, cine a avut încredere, cine a investit și când, cine vizitează stadionul și de ce. Articole în presă, fotografii zilnice, vizite de lucru...

Prea puțini păreau interesați de ce avea să facă cel care se afla în fața unei mari și aproape imposibile provocări: menținerea în primul eșalon, pregătirea sportivă și psihologică a jucătorilor, asumarea eventualelor înfrângeri...

După cinci etape, Cristian Popovici a arătat că știe să gestioneze gloria și să o transforme în triumf!

Cu calm și modestie, dovedind nu doar o excelentă capacitate în a-și motiva competițional sportivii, ci și certe valențe de psiholog, reușind să conducă echipa spre victorie și să îi forțeze limitele. Limite pe care cei din afară le bănuiau încă de la început a fi extrem de strâmte.

FC Botoșani a devenit, sub privirea și strategia lui Cristian Popovici, o forță de grup, o echipă omogenă, cu jucători conștienți că valoarea înseamnă muncă și seriozitate.

Poate părea hazardat acest material, după numai cinci etape în Liga I. Și totuși, chiar și numai atât să fie, aceste etape fără înfrângeri în deplasare, este mult mai mult decât ar fi visat jucătorii sau decât ar fi îndrăznit susținătorii.

Cristian Popovici este Botoșăneanul Zilei pentru că, de câteva săptămâni, menține numele Botoșanilor pe prima pagină a presei naționale - și nu vorbim numai de presa sportivă.

Lui Cristian Popovici îi spunem astăzi "Mulțumim" pentru că România a fost nevoită, de câteva săptămâni, să se uite în sus spre noi și să spună: "Domnule, jos pălăria pentru Botoșani!".

Avem nevoie, acum, de acest scurt moment de demnitate. Pentru că, de aici, trebuie să ne întrebăm dacă avem și capacitatea de a primi eventualele înfrângeri cu aceeași demnitate. Dacă din euforia victoriilor nu vom cădea în depresia unui eșec, fără să facem din asta motiv de hulă și de tragedie. Vom ști să spunem până la final: "Domnule, jos pălăria!"?

Născut pe 13 februarie 1968 (conform site-ului oficial al FC Botoșani), Cristian Popovici și-a început cariera de antrenor în 2010 la FC Botoșani, unde a stat un an. În perioada 2011-2012 a antrenat mai multe echipe de Liga a II-a, ca SC Bacău, Dinamo II București și FCM Bacău.

În septembrie 2012, Cristian Popovici a revenit pe banca tehnică a Botoșanilor, unde a obținut și cea mai mare realizare ca antrenor: promovarea în Liga I a FC Botoșani, pentru prima dată în istoria acestui club.

Cristian Popovici a activat pe teren în Divizia A, ca jucător, timp de nouă ani la Bacău. Tot la Bacău a antrenat doi ani și jumătate în Divizia A, apoi încă doi ani și jumătate în Liga a II-a.

Secretul reușitei?

Încrederea în jucători, omogenitatea echipei, tinerețea, munca și ambiția de a ajunge tot mai sus. "Secretul este omogenitatea lotului, pentru că nu am reușit transferuri deosebite. Meritul este al jucătorilor, muncesc foarte mult și la antrenamente, sunt băieți tineri care își doresc să ajungă mai sus. Sunt 4-5 jucători care pot juca oricând la echipele de top din țară", a spus Cristian Popovici după victoria de la Timișoara, unde FC Botoșani a învins cu 1-0.

Impresionante sunt cuvintele lui Gabriel Vaşvari, cel care în 2012 a refuzat să joace în Liga I pentru CSM Iaşi, motivația acestui refuz demonstrând că antrenorul Cristian Popovici a format și caractere: Vașvari era sigur că FC Botoşani va promova!

"Faptul că am ajuns să lucrez cu un antrenor precum Cristian Popovici este o mare onoare pentru mine. El mi-a dat încredere, mi-a inspirat acea mentalitate de învingător, atât mie cât şi colegilor mei", mărturisea la începutul sezonului competițional Gabriel Vaşvari.

 

(Florentina Toniță)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Magie pe Stadionul Municipal Botoșani. FC Botoșani a făcut istorie! 1-0 cu FCSB. (Foto Video)

Thursday, 21 November 2024

Meciul mult așteptat de suporteri a debutat pe Stadionul Municipal Botoșani, FC Botoșani – FCSB în a 4-a etapă din Superligă, joi seară, ora 20. Echipa lui Ciobotariu a început...

Valeriu Iftime: ,,Problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș”! (Video)

Thursday, 21 November 2024

,,Așa cum puteți observa, problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș, așa cum au făcut, ani de zile, cei de la PSD. De ce au făcut asta...

Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident. Care erau „tarifele”, la bucată!

Thursday, 21 November 2024

Percheziții de amploare au fost declanșate în județul Botoșani, de procurorii Parchetului General. Peste zece mii de ucraineni, moldoveni și ruși ar fi obținut documente care le permit li...