Åžtiri BotoÅŸani initiază o campanie de popularizare a articolelor ziaristului Mihai Eminescu, născut în BotoÅŸani în 1850 ÅŸi decedat 39 de ani mai târziu, în BucureÅŸti.
Scrierile poetului din anii 1880 cuprind, din păcate, imagini extrem de familiare nouă. În 2009, recunoaÅŸtem în scrierile jurnalistului de la Timpul aceeaÅŸi corupÅ£ie, politică găunoasă ÅŸi interese de partid care guvernează ÅŸi astăzi România.
Mihai Eminescu, fragmente extrase din articole publicate in ziarul Timpul, perioada 1878-1882:
Întrucât, se-înÅ£elege că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice, suntem datori să spunem că partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care, păstrând numai coaja legilor ÅŸi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naÅ£iei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanÅ£ilor lor ÅŸi trec, totuÅŸi, drept reprezentanÅ£i ai voinÅ£ei legale ÅŸi sincere a ţării.
Organizarea în cadrul partidelor nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataÅ£ie sub comunii ÅŸefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia ÅŸi Camorra, care miroase de departe a puÅŸcărie. Singura deosebire între ele este foarte mică ÅŸi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puÅ£in îngrijită.
Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât o clasă socială oarecare, ÅŸi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puÅ£in corectă, în care cineva caută a face plauzibile aÅŸa- numitele sale principii.
Trăind din politică ÅŸi prin politică, ÅŸi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-ÅŸi câÅŸtiga existenÅ£a, omul politic e capabil de-a falsifica totul: ÅŸi liste electorale, ÅŸi alegeri, ÅŸi forme parlamentare ÅŸi idei economice, ÅŸi ÅŸtiinţă, ÅŸi literatură.
De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil ÅŸi ambiÅ£ios, îmbrăcând toate formele posibile: miniÅŸtri, financiari, întreprinzători de lucrări publice, deputaÅ£i, administratori, membri la primărie, soldaÅ£i, actori, totul în fine.
Aluatul din care se frământă guvernanÅ£ii noÅŸtri e acea categorie de fiinÅ£e fără ÅŸtiinţă de carte ÅŸi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulÅ£i abia ÅŸtiu scrie ÅŸi citi, acei paraziÅ£i cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucÅ£iei publice ÅŸi golurile Å£ine morÅ£iÅŸ a-l reabilita, alegându-l în Senat.
Aici el însuÅŸi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază colÅ£ul vălului ce se ridicase.
Mizeria materială ÅŸi morală a populaÅ£iei, destrăbălarea administraÅ£iei, risipa banului public, cumulul, corupÅ£ia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ.
Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulitaţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.
Sperăm că ProvidenÅ£a ne va scuti de-a revedea, în viitoarele Adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror pecete e o neÅŸtearsă, înrădăcinată banalitate; sperăm că alegătorii îÅŸi vor fi deschis ochii ÅŸi nu vor mai trimite în Adunări naturi despre care nimeni în lume nu poate ÅŸti cu ce trăiesc de pe o zi pe alta, nici palavragii care pierd vremea Adunărilor cu discursuri nesărate, dezgustătoare prin lipsa lor de cel mai comun bun simÅ£.
Trebuie odată ca poporul românesc să-nÅ£eleagă cum că, totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere, fie razimul moral al unei mari inteligenÅ£e sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneÅŸte când face legi, judecă cu precauÅ£iune ÅŸi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai ÅŸi numai pentru a se hrăni din buget.
ÎnmulÅ£irea claselor consumatoare ÅŸi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii.
Prin legi practice trebuie să se creeze oamenilor condiÅ£iile unei munci cu spor ÅŸi putere de înflorire.
Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranÅ£a lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienÅ£a nulităţilor.
Un stat care cheltuieÅŸte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producÅ£ia poporului va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simÅ£itoare prin trebuinÅ£ele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice.
