Clipe de istorie: 28 iunie 1940 - O mare Tragedie Națională. Evacuarea Basarabiei şi nordului Bucovinei

Clipe de istorie: 28 iunie 1940 - O mare Tragedie Națională. Evacuarea Basarabiei şi nordului Bucovinei

  Gică Manole, istoric:  

După ce a acceptat şi a doua notă ultimativă a guvernului sovietic, în seara de 27 iunie 1940, România s-a adresat guvernului german ca să intervină la Moscova pentru ca U.R.S.S. să respecte propriul termen de 4 zile, adică să treacă „la ocupaţia treptată a teritoriilor care urmau să fie cedate”. Desigur, Kremlinul a „promis” Berlinului că va respecta termenul, ca între guverne prietene şi aliate ce erau, dar nu s-a ţinut de cuvânt: „cu ocazia înaintării trupelor ruseşti adeseori acestea îi ajungeau din urmă pe românii care se refugiau (sic) capturând în acest fel o mare cantitate de material de război”.

Felul în care armata sovieto-fascistă (vorbesc de armata sovietică) a ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei în 1940 a fost de o brutalitate ieşită din comun. Deşi nu erau acte de război clasic, sovieto-fasciştii s-au purtat ca şi cum ar fi fost. Armata română primise ordine stricte, ca, în retragere (nu în „refugiu”) să nu deschidă focul cu nici un chip, indiferent de gravitatea agresiunilor şi provocărilor invadatorului, ca şi a unei părţi a populaţiei de altă etnie decât română. Rezultatul acestor ordine criminale, date de un laş şi trădător (desigur, „capul oştirii”, Carol II) a fost catastrofal: unităţi întregi dezarmate, soldaţi şi ofiţeri bătuţi, schingiuiţi, împuşcaţi, umiliţi în faţa trupelor, capturarea de către invadator a unor uriaşe cantităţi de armament etc..

Astfel, pe 29 iunie 1940, două regimente româneşti de artilerie sunt dezarmate cu forţa la Ialoveni de coloane motorizate sovietice; în aceeaşi zi, în gara Bălţi, un batalion românesc este dezarmat de ruşi, iar în gara Drochia un alt batalion românesc este luat prizonier. Retragerea Armatei Române se efectuează cu trenul, cu camioanele, căruţele, cu şlepul sau vaporul pe Dunăre şi Mare, sau, cea mai mare parte, pe jos. Avioane sovietice survolează la joasă înălţime coloanele armatei române, aruncă manifeste incitând trupa la dezertare; pe 29 iunie sovieto-fasciştii ajung la Prut ocupând podul de la Leuşeni – Albiţa, încălcând cele stabilite chiar de ei, după care pe 3 iulie trebuiau să ajungă la Prut. Oraşul Bolgrad este ocupat în seara de 28 iunie de paraşutişti ruşi; pe 30 iunie mai multe regimente române sunt capturate şi dezarmate la Comrat şi Cimişlia; în aceeaşi zi, la Reni, sunt paraşutaţi soldaţi sovietici care interzic românilor să treacă la vest de Prut.

Pe 1 iulie 1940, tancuri şi trupe sovietice, împiedică o brigadă de cavalerie română să treacă peste Prut la Badragi. Cavaleria românească este atacată şi hărţuită cu focuri de armă, având numeroşi morţi şi răniţi; tancuri sovietice, pe 30 iunie 1940 încearcă să treacă peste podul de la Lipcani – Rădăuţi Prut; pe 3 iulie 1940 o coloană motorizată sovieto-fascistă trece pe teritoriul românesc, în Maramureş, înaintând până la Băile Borşa, circa 20 km. Un incident deosebit de grav a avut loc cu ocazia ocupării Herţei, când trupele sovietice au dezarmat două batalioane româneşti; tot în Herţa, ruşii au atacat regimentul 16 artilerie, omorând doi ofiţeri şi 4 soldaţi.

Agresiunile armatei sovietice au fost de ordinul miilor pe tot parcursul zilelor în care au ocupat teritoriile cedate. Oprirea pe Prut şi Nord-Siret, ruşii o considerau temporară. Pe noua aşa-zisă frontieră sau linie de democraţie româno-sovietică, sovieto-fasciştii provocau, zilnic, sute de incidente, agresiuni cu oameni ucişi şi răniţi din partea României. Este limpede că fără frica de Germania lui Hitler, în iunie 1940, Stalin nu s-ar fi oprit la Prut sau Nord Siret, şi ar fi ocupat toată România.

Toată vara anului 1940, sovieto-fasciştii au hărţuit şi atacat trupele române de pe noua graniţă, iar în august 1940, U.R.S.S. s-a arătat extrem de furioasă că Hitler nu o consultase, şi pe ea, în luarea deciziei de a da jumătate de Transilvaniei Ungariei. În vara-toamna anului 1940, U.R.S.S. a făcut mari şi insistente demersuri pe lângă Germania, pentru a o convinge pe aceasta să împartă, cu ea, în întregime România şi nu numai. În acest scop l-a trimis Stalin pe Molotov la Berlin, în noiembrie 1940, să negocieze partajarea sud-estului european cu Hitler. Stalin îl trimisese pe Molotov la Berlin (12 – 14 noiembrie 1940) să poarte convorbiri cu Hitler în chestiuni cruciale pentru Statele sud-estului european şi Scandinavia, pentru soarta lumii în general. În noiembrie 1940, Stalin voia să împartă cu Hitler lumea, vechiul „târg” banditesc de la Moscova, nu-l mai mulţumea.

Ceea ce dobândise U.R.S.S., ca urmare a împărţirii sferelor de influenţă în august – septembrie 1939, în Europa centrală şi de Est, i se păreau dictatorului sovietic prea puţin. Şi pentru a-l convinge pe Hitler că intenţiile U.R.S.S. de a consolida prietenia cu Germania sunt deosebit de serioase, Molotov, la Berlin, trebuia să semneze pactul tripartit (27 septembrie 1940) prin care „patria păcii şi libertăţii adevărate” intra cu drepturi depline în alianţa Germania – Japonia – Italia. E adevărat, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 1940 când s-a întâlnit cu Hitler, Molotov a exprimat doar verbal dorinţa U.R.S.S. de a intra în Axă. Aderarea U.R.S.S. la Axa Berlin – Tokyo – Roma era condiţionată de următorul fapt: Hitler să accepte ca U.R.S.S. să ocupe Finlanda, care, nu-i aşa, reprezenta o „gravă” ameninţare la adresa sa, Bulgaria, România, ca şi „câteva baze importante la Dardanele şi Bosfor”. Dictatorul german refuză pretenţiile sovietice asupra sud – estului european, indicându-i lui Stalin o altă direcţie de expansiune: India „partea cea mai valoroasă, dar şi cea mai izolată din pradă”.

La sfârşitul lunii noiembrie 1940, deşi convorbirile Hitler – Molotov l-au avertizat pe Stalin că Germania nu va permite să ocupe statele sud – est europene, Uniunea Sovietică a făcut un nou demers către Berlin, de astă dată oficial, în scris prin care Moscova îşi exprimă dorinţa să adere la pactul tripartit. Şi de astă dată, pretenţiile lui Stalin vizau anexarea Finlandei, Bulgariei, baze militare în Strâmtori precum şi controlul asupra zonei Golfului Piersic. Temporar, Stalin renunţase la restul României, aflată atunci sub umbrela garanţiilor date de Germania pe 30 august 1940, la Viena. Carol II solicitase şi primise în vara lui 1940 pe teritoriul său trupe germane. Subliniez faptul că, după ce statul român acceptase să cedeze jumătate de Transilvania Ungariei prin dictatul de la Viena (30 august 1940), Germania şi Italia garantaseră frontierele României mutilate. Faptul nemulţumise profund Moscova.

La Berlin, pe 12 noiembrie 1940, la prima întâlnire cu Hitler, Molotov întrebase abrupt dacă garanţia oferită României „se va îndrepta şi împotriva U.R.S.S. în cazul unui atac al U.R.S.S. împotriva României?”. La răspunsul lui Hitler că garanţia dată „ne angajează necondiţionat”, Molotov cu greu şi-a putut stăpâni nemulţumirea.

Demersul oficial sovietic către Berlin, din 28 noiembrie 1940, n-a primit nici un răspuns din partea Germaniei, faptul demonstrând că Hitler înţelesese, în sfârşit, că planurile lui Stalin de stăpânire asupra lumii erau deosebit de concrete. Spre atingerea acestui obiectiv, adică pentru stăpânirea lumii de către U.R.S.S., la început alături de Germania, iar după ce uriaşele, giganticele pregătiri de război erau încheiate, tindeau adevăratele planuri ale lui Stalin şi nu spre pace cum se minte cu inconştienţă şi neruşinare de decenii. Dacă în noiembrie 1940, U.R.S.S. ar fi semnat pactul tripartit, iar Hitler ar fi fost de acord cu planurile anexioniste ale lui Stalin, lumea s-ar fi confruntat cu cel mai mortal pericol din toată istoria sa: Axa Berlin – Tokyo – Moscova – Roma.

E bine să precizăm că Stalin a aşteptat, până în 22 iunie 1941, noi propuneri din partea Germaniei de împărţire a lumii în sfere de influenţă. Însă, în loc de propuneri pentru un nou târg criminal, Germania declanşează atacul său preventiv, care va schimba radical datele problemei. Din cel mai feroce agresor al epocii, şi Istoriei, cum a fost la 1940, 22 iunie 1941 îl va transforma pe „tătucul popoarelor” în „eliberatorul” Europei şi al Lumii în „marele” om al Victoriei!!

Din faţa armatei unui asemenea stat, ce dovedise că are, în planul relaţiilor internaţionale, apucături banditeşti, era nevoită să se retragă armata română în iunie 1940. Dincolo de laşitatea şi iresponsabilitatea lui Carol II, probate din plin în zilele acelea, poate că ordinul dat armatei să nu răspundă cu foc la agresiunile ruşilor, a contribuit la salvarea restului ţării de invazia U.R.S.S.! Poate! Cu toate că, chiar dacă armata română ar fi ripostat la agresiune, nu cred că Germania ar fi permis Moscovei să-şi extindă stăpânirea asupra României întregi. Avea, în iunie 1940, Germania, asupra întregii Românii, interese economice fundamentale de apărat.

Subliniam ceva mai sus că oligarhii ce conduceau la acea vreme România, în cap cu Carol II – Elena Lupescu şi Camarila, fuseseră informaţi de zile, dacă nu săptămâni, că U.R.S.S. va ataca România în iunie 1940. A existat, aşadar, timpul necesar ca autorităţile româneşti din teritoriile revendicate de Kremlin să ia măsuri necesare, adecvate în sensul punerii la adăpost a avuţiei materiale imense din Basarabia şi nordul Bucovinei. Ar fi fost timp pentru pregătirea evacuării organizate a autorităţilor româneşti (armată, funcţionari, poliţie, jandarmerie, depozite financiare). Populaţia, de asemenea, trebuia înştiinţată şi alertată discret de faptul că ocupaţia sovietică devenise iminentă, caz în care sute de mii de români ar fi avut posibilitatea să treacă la vest de Prut sau la sud de Siret la timp.

Nimic din toate acestea nu s-a realizat. Guvernul, deşi ştia ce se va întâmpla, a tăcut mâlc, lăsând 4 milioane de oameni în neştiinţă totală. Chiar după ce primise primul ultimatum, pe 27 iunie dimineaţa, guvernul, în tandem cu Carol II, deşi luase hotărârea de a abandona cele două provincii, n-a avertizat populaţia, nici autorităţile. Motivul, desigur, era cusut cu aţă albă şi dovedea încă o dată laşitatea guvernanţilor: să nu-i provoace pe sovieto-fascişti şi să nu creeze panică! (subl. ns.). Tot din cauza fricii de Stalin, chiar când România se prăbuşea, acelaşi Guţă Tătărescu îl „sfătuieşte” pe Carol II să fie mai „ponderat” şi să nu anunţe ţării şi lumii mobilizarea Armatei Române.

Astfel, în loc ca România să fi decretat mobilizarea generală chiar în dimineaţa de 27 iunie 1940, cum ar fi procedat orice stat aflat în poziţia statului român, din calcul „diplomatic”, de-abia pe 30 iunie 1940 Monitorul Oficial publică decretul de mobilizare a Armatei. La fel, doar pe 28 iunie 1940, autorităţile din cele două provincii au fost înştiinţate că România le abandonează U.R.S.S., fără luptă, şi să treacă, în consecinţă, la retragere, cu doar 2 – 3 ore înainte. Se înţelege panica, spaima, teroarea, groaza ce au cuprins milioane de cetăţeni români când au aflat de tragedie. Evacuarea n-a fost anunţată din timp, iar modul cum s-a realizat dovedeşte nepăsarea criminală a oligarhiei politico-financiare ce guverna ţara, alături de Carol II. În acele zile de groază, s-au întrebat sigur basarabenii: ce-i cu „linia de foc, fier şi oţel”, „linia Carol”, de pe Nistru, despre care vorbea propaganda regimului carlist? Lătrăii regimului carlist, de luni bune, linişteau populaţia României, să n-aibă nicio frică: o brazdă de pământ nu va fi cedată fără luptă!!! Unde era Carol? Unde era guvernul? Unde era Armata? „Stăvilarul” de fier, foc şi oţel de ce nu ne apără? Cum e cu „nicio brazdă de pământ cedată”?

Nu cred că în toată istoria statului român să fi existat autorităţi mai iresponsabile, nepăsătoare, criminale ca cele din vara anului 1940. În ciuda sofismelor ieftine, ordinare la adăpostul cărora s-au ascuns, este limpede că guvernanţii acelui timp au demonstrat incompetenţă şi superficialitate pe care le asimilez necondiţionat trădării. Ei şi numai ei, poartă răspunderea istorică a catastrofei naţiunii române, împinsă în vara anului 1940, pe marginea prăpastiei, dacă nu chiar în adâncul ei. Constat însă, că maniera/modul cum a fost conceput răspunsul guvernului român la al doilea ultimatum al U.R.S.S. dovedea lumii întregi că România nu a consimţit să cedeze Moscovei cele două provincii istorice, ci să le evacueze din cauza ameninţării cu forţa. N-a existat, aşadar, între România şi U.R.S.S., în iunie 1940, nici un „acord” privind stabilirea unei noi frontiere între ele, ci un act de agresiune şi de război din partea lui Stalin.

Pierderile celor două provincii româneşti a obligat statul român imediat după evenimente să se apropie de Germania nazistă. Era singura modalitate la acel moment de supravieţuire a României în faţa ameninţării mortale ce plana asupra ei şi după 1940. Agresiunea U.R.S.S. a obligat România să se alăture Axei, iar în 1941 să participe la războiul împotriva Uniunii Sovietice, cu scopul precis de a scoate din robia stalinistă cele două provincii istorice româneşti.

Ca urmare a dificultăţilor întâmpinate în retragere, armata română a avut de suferit mari pierderi materiale şi umane. 46 de mii de soldaţi şi ofiţeri au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau dispăruţi, la care se adaugă pierderi materiale în valoare de 900 de miliarde lei.

Atacând România în iunie – iulie 1940, U.R.S.S. a călcat în picioare cu brutalitate orice normă de drept internaţional, norme pe care s-a angajat să le respecte şi să le promoveze până în august 1939. Postura în care s-a pus imperiul sovietic a fost una de agresor rapace, necruţător, condamnat, la unison, de normele juridice internaţionale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
114

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

Joi, 28 Martie 2024
70

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

Joi, 28 Martie 2024
73

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...