Născut la 19 februarie 1876 în satul Hobița, comuna Peștișani, din județul Gorj, într-o familie de țărani înstăriți, Constantin Brâncuși a absolvit Școala de Arte și Meserii din Craiova și Școala de Bellearte din București având   o contribuție esențială la innoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală.

Deși mama lui și-ar fi dorit să devină preot în sat, Brâncuși pleacă timpuriu de acasă. La 7 ani, părinții lui îl găsesc la Târgu Jiu, unde se angajase la o boiangerie, și ca ucenic la o tâmplărie, iar la 13 ani , vine la Craiova, angajându-se la prăvălia negustorului Ion Zamfirescu, în a cărui casă va sta pe perioada studiilor. Aici, reușește să cioplească , într-o lădiță de portocale, o vioara, la care, după ce-I pune cele patru strune, cânta cu îndemânare.

După ce a terminat Școala de Bellearte din București, Brâncuși se remarcă cu lucrările sale din timpul studenției, fiind răsplătit, în 1900, cu o medalie de bronz. La 27 de ani primește prima sa comandă pentru un monument public: bustul generalului Carol Davila.

În 1904 părăsește România, iar după o lungă călătorie, se stabilește în Franța, unde, la 27 martie1907, își deschide propriul atelier, începând seria marilor realizări artistice: “Ansamblul de la Buzău”, “Rugăciunea”, “Cumințenia pământului”, lucrări ce il vor propulsa pe Brâncuși pe pedestalul lumii artistice.

În 1918, marele artist realizează, în memoria eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, prima versiune din lemn a “Coloanei fără sfârșit”.

La invitația Aritinei Tătărăscu , se întoarce în țară în 1937, pentru a executa Monumentul de la Târgu Jiu. Astfel, realizează tripticul “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului” și “Coloana fără sfârșit”.

Moare la 81 de ani,în martie 1957, fiind înhumat în cimitirul Montparnasse din Paris.

(Anca Savel)