România, țara în care zilnic, 5 persoane sunt răpite sau lipsite de libertate. Doar 10% din agresori au fost trimiși în judecată!

România, țara în care zilnic, 5 persoane sunt răpite sau lipsite de libertate. Doar 10% din agresori au fost trimiși în judecată!

Un comunicat privitor la cauzele de lipsire de liberate în mod ilegal din România, emis de Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție arată că în fiecare zi din ultimii 10 ani, nu mai puțin de 5 persoane au fost lipsite de libertate!

“În perioada 2009 – 2019, la parchetele civile şi militare de pe lângă curţile de apel din ţară şi unităţile subordonate acestora au fost înregistrate 17.631 dosare având ca obiect infracţiunea de lipsire de libertate (16.492 cu autori cunoscuţi, iar diferenţa de 1.139 cu autori necunoscuţi), din care 2.013 dosare  s-au format ca urmare a  sesizărilor prin intermediul S.N.U.A.U. 112.”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție din România.

Un calcul simplu arată că in fiecare an au avut loc nu mai puțin de 1763 de situații în care un român a fost lipsit de libertate, ceea ce la un număr de 365 de zile, ar însemna că zilnic nu mai puțin de 5 români sunt lipsiți de liberate în mod ilegal.

În aceeaşi perioadă au fost soluţionate 14.302 dosare, din care: 1.491 dosare, prin trimiterea în judecată şi 12.811 dosare (737 cu autori nescunoscuţi), prin soluţii de neurmărire penală sau netrimitere în judecată.

“Ponderea dosarelor în care s-au dispus soluţii de trimitere în judecată, din totalul dosarelor soluţionate, este de 10,42%, indicator situat peste procentul cauzelor (indiferent de natura acestora) soluţionate prin trimiterea în judecată în perioada 2009 – 2011, astfel cum s-a reţinut în rapoartele de activitate ale Ministerului Public.  Au fost formulate plângeri împotriva soluţiei de neurmărire penală/netrimitere în 1.642 dosare, din care doar 75 au fost admise, restul fiind respinse. Ponderea dosarelor în care au fost formulate plângeri împotriva soluţiei, din totalul dosarelor soluţionate, este de 12,81%. Ponderea dosarelor în care a fost admisă plângerea împotriva soluţiei, din totalul dosarelor soluţionate, este de 0,58%”,  se mai arată în comunicatul de presă.  

Situația a fost făcută punlică după ce prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din 6 august 2019, s-a dispus efectuarea unui control de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, prin procurori anume desemnaţi, care să vizeze identificarea tuturor cauzelor cu autori cunoscuți şi autori necunoscuți înregistrate în ultimii 10 ani, inclusiv a celor înregistrate ca urmare a sesizării prin intermediul S.N.U.A.U. 112, având ca obiect infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, inclusiv a celor în care această infracțiune este în concurs cu alte infracţiuni precum viol sau omor ş.a.