Amenzi usturătoare pentru patru botoșăneni care au „plimbat” un pet de bere în stradă. Unul dintre ei încălcase măsura izolării

Duminică, 29 martie a.c, polițiștii din municipiul Botoșani au fost sesizați, prin apel la 112, despre faptul că pe strada Adrian Adamiu se află un grup de persoane care consumă bauturi alcoolice. Patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 30 și 53 de ani, petreceau în stradă, unul dintre fiind sub obligația de respecta măsura izolării.

„Unul dintre aceștia ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, motiv pentru care a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 5.000 de lei și ca măsură complementară a fost plasat în carantină sub pază pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, acesta a fost sancționat conform Legii 61/1991 pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public”, au precizat reprezentanții Centrului Județean de Comunicare.

Față de celelalte trei persoane depistate s-a luat măsura sancționării contravenționale, atât pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare cât și pentru nerespectarea Legii 61/1991 cu amendă în valoare totală de peste 30.000 de lei, mai informează sursa citată.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...