Botoșani: Cearta și băutul în locuri publice nu lipsesc nici pe timp de epidemie. Amenzi de sute de mii de lei aplicate în utlimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, zece botoșăneni au fost sancționați, cu amenzi însumând 4.000 de lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice și fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

„Totodată, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor impuse de ordonanțele militare, în valoare totală de 24.200 de lei”, precizează informatorii în sistem integrat.

 

Nu mai puțin de 79 de jandarmi au fost angrenați în ultimele 24 de ore în cadrul misiunilor executate în sistem integrat pentru prevenirea răspândirii coronavirusului COVID-19, dintre care 16 au asigurat paza centrelor de carantină, iar 8 au făcut verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare împreună cu polițiști din cadrul I.P.J.Botoșani.

În intervalul temporal precizat, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 1.116 persoane izolate la domiciliu și la cinci localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

De asemenea, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 330.000 de lei, dintre care 1 pentru nerespectarea măsurilor de izolare în valoare de 5.000 de lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce conține Pachetul 3. Coaliția pregătește reorganizări de instituții și reguli noi de pensionare!

Wednesday, 15 October 2025

Pachetul 3 de măsuri fiscale va avea trei componente majore. Cu toate acestea data la care va fi prezentat public rămâne neclară. Pachetul 3 de reforme ar urma să includă trei componente...

Botoșănean transportat la spital, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne!

Wednesday, 15 October 2025

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost salvat de pompieri, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne. Evenimentul a avut loc în localitatea Iezer, î...

APIA a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli!

Wednesday, 15 October 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier &...