"Nu aştepta o catastrofă!" Botoşăneni aşteptaţi să salveze vieţi acum!

Ne aducem aminte de existenţa sau de adresa Centrului de Transfuzii Sanguine numai când înfruntăm o nenorocire. În timpul cât uităm, însă, au loc nenorocirile altora. De aceea autorităţile sanitare pun accentul pe importanţa donării de sânge, ca act voluntar şi repetat.

"Nu aştepta o catastrofă!" Botoşăneni aşteptaţi să salveze vieţi acum!

Au fost situaţii în care intervenţiile chirurgicale au fost amânate din cauza lipsei sângelui, au fost situaţii în care viaţa unui om a fost în pericol iar transfuziile sanguine i-au salvat-o dar au fost şi situaţii în care răspunsul botoşănenilor la dramele semenilor au fost extraordinare, impresionând cadrele medicale de la Centru care au filtrat prin ochii lor mii de alte drame.

Este nevoie de sânge tot timpul anului, însă, iar dramele care ajung în public nu sunt singurele. De aceea, în acest an, Centrele de Transfuzii din toată ţara au ales, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un dicton: "Donează sânge. Donează acum. Donează în mod repetat".

Şi e nevoie mai ales acum, în timpul sezonului cald, când numărul celor care ajung să li se recolteze cantittea de sânge este mai redus, din cauza faptului că temperaturile ridicate afectează starea de sănătate a celor care doresc să doneze.

"Am ajuns la 15- 16 donatori pe zi, mă refer la cei care donează efectiv. Ne descurcăm, dar greu. Avem deficit pe toate grupele la RH negativ dar şi la AII pozitiv", spune medicul Parascheva Temneanul, directorul CTS Botoşani.

Cu aceeaşi lipsă de AII pozitiv se confruntă însă şi punctul de transfuzii din Spitalul Judeţean Mavromati.

"Spitalul asigură cantitatea de sânge pentru toate intervenţiile care au loc aici, avem un stoc de rezervă în cazul în care în ziua respectivă sunt mai mulţi pacienţi cu aceeaşi grupă de sânge şi poate să apară o problemă dar o parte din ei sunt amânaţi pentru ziua următoare, solicitându-se o cantitate mai mare din partea Centrului de Transfuzii. Grupele unde apar situaţii cu mai mulţi pacienţi sunt 0I şi AII, acestea fiind şi cele mai căutate. Noi dacă avem în spital opt pacienţi şi necesită opt administrări de sânge şi am primit de la CTS opt pungi cu sânge, noi nu vom administra cele opt pungi cu sânge la cei opt pacienţi, ci o parte dintre aceştia sunt amânaţi pentriu ziua următoare pentru că noi trebuie să asigurăm urgenţele medicale pentru că în timpul zilei poate să apară şi o urgenţă medicală pentru grupa de sânge AII", spune medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.


 

 

Spune-ne opinia ta