Două noi centre de vaccinare vor fi deschise în Botoșani, săptămâna aceasta

Două noi centre de vaccinare vor fi deschise în Botoșani, săptămâna aceasta

Două noi centre de vaccinare pentru cadrele medicale din judeţul Botoşani vor fi deschise în această săptămână în oraşele Darabani şi Săveni, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor.

Potrivit acestuia, măsura va fi luată pentru a veni în întâmpinarea cadrelor medicale de la secţiile exterioare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati", astfel încât acestea să nu fie nevoite să se deplaseze în municipiul Botoşani pentru a se vaccina.

El a mai precizat că, în funcție de cerere, se așteaptă o nouă tranșă de seruri de imunizare, spre finele acestei săptămâni.

„În cursul acestei săptămâni, vom mai deschide două centre de vaccinare pentru cadrele medicale, respectiv Săveni și Darabani, urmând ca următorul transport, sperăm joi sau vineri, să ajungă în județul Botoșani. În funcție de cerere, vom mai solicita doze de vaccinuri”, a spus Nechifor.

În aceeași zi, primarii unităților administrativ-teritoriale unde vor fi înființate astfel de centre au fost convocați într-o ședință organizatorică.

 

Spune-ne opinia ta