Dilatarea unei pupile fără ca starea de conștiență să fie afectată, o durere deasupra sau în spatele unui ochi, tulburări oculare, amorțeli sau pareză la nivelul feței- niciunul din aceste simptome n-ar trebui să vă lase indiferenţi pentru că în spatele lor se poate ascunde un anevrism cerebral.

Anevrismul cerebral, una dintre afecțiunile cerebrovasculare tot mai des întâlnite indiferent de vârstă, reprezintă dilatarea unei porțiuni dintr-un vas de sânge (și umflarea zonei respective), ce apare ca urmare a slăbirii peretului acestuia.

Medicul neurochirurg Petre Attila Kiss, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani ne explică:

"Există cazuri în care această dilataţie care apare în peretele vasului jenează structurile din jurul vasului. Dacă este un nerv cerebral, poate apărarea o tulburare de motilitate oculară şi atunci, prin investigaţii, diagnosticăm acest anevrism. Cel mai des punem diagnosticul atunci când anevrismul se rupe şi curge sânge.
Acest debut clinic este un debut ictal- adică pacientul îşi pierde cunoştinţa şi vine în Urgenţe. Rare sunt situaţiile în care pierde un pic de sânge- o hemoragie subarahnoidiană şi pacientul nu îşi pierde cunoştinţa. Dar de regulă se întâmplă, iar la computerul tomograf vedem hemoragia subarahnoidiană sau hematomul asociat şi sunt sugestive pentru un anevrism. Urmează un angio-CT pentru a vedea arhitectura vasculară cerebrală şi vedem acea dilataţie clasică, ce sugerează anevrismul cerebral, explică neurochirurgul.

Ruptura anevrismului este asociată la 10- 15% ca mortalitate, iar statusul clinic în urma acestei rupturi- coma sau apariţia unei dureri de cap la pacient influenţează prognosticul şi ulterior conduita terapeutică.

Cum simte pacientul un anevrism cerebral?

"Dacă sacul anevrismal nu este în vecinătatea unor structuri şi nu le jenează, pacientul nu simte nimic! Nici nu ştie că-l are! Eventual o ameţeală, o cefalee, iar acel anevrism se descoperă accidental. Atitudinea ulterioară este însă chirurgicală tocmai din cauza prognosticului prost- o ruptură a unui anevrism poate să ducă la o morbiditate crescută şi o mortalitate la fel. Deci, anevrismul se operează, înainte de a da simptome. Când se rupe, în schimb, pacientul simte o durere puternică! E cea mai mare durere pe care, spun pacienţii, un om o poate suporta. Acel sânge care ajunge în jurul creierului irită. Iritând creierul, apare acel sindrom meningian: fotofobie, durere în ceafă. Altă simptomatologie poate fi dată de acel hematom- colecţie de sânge care distruge creierul adiacent", susţine Petre Attila Kiss.

Mortalitatea creşte în cazul re-ruperii unui anevrism, ori intervenţia chirurgicală tocmai asta trebuie să prevină, susţine medicul neurochirurg. Anevrismul sângerează până se astupă fisura cauzată de ruptură, iar operaţia are rolul de a scoate din circulaţia cerebrală acea dilataţie pentru a se preveni re-ruptura, al cărei risc de mortalitate creşte la 30%.

"În toată patologia vasculară, avem un alt inamic, asasinul tăcut, şi anume vaso-spasmul, mai exact constricţia vaselor. O dată ce s-a rupt anevrismul şi sângele ajunge la nivelul bazei vaselor, produce iritaţia lor şi contracţia peretelui vascular, adică nu mai curge sânge suficient prin acest vase, ceea ce duce la o mortalitate foarte crescută. Acesta ar al doilea inamic periculos, după ruptura vasului. Ca să prevenim acest lucru, există o terapie în care se încearcă pomparea prin vase pentru a le menţine dilatate, asta după ce ai asigurat spărtura", adaugă medicul specialist.

Care este diferenţa între un anevrism cerebral şi un accident vascular cerebral (AVC)?

"În primul rând, când vorbim de un AVC hemoragic, să ştiţi că şi ruptura anevrismului este un AVC hemoragic, dar care are ca şi cauză o marformaţie în peretele vascular, însă în timp, AVC clasic este ruptura unor vase mici, modificate şi ele ca structură, în cadrul aterosclerozei vasculare, a hipertensiunii arteriale. Trebuie spus că şi un puseu hipertensiv poate duce la ruptura unor vase mici şi acumulare de sânge. Atitudinea este diferită? Da! Pentru că în funcţie de locaţia acelui hematom, intraparenchimatos, a vârstei pacientului, ne putem orienta dacă suspicionăm o malformaţie aterovenoasă şi atunci facem acele investigaţii. Ca şi concluzie, ruptura unui anevrism este un accident vascular hemoragic, dar ca şi atitudine terapeutică este una chirurgicală sau invazivă", explică Petre Attila Kiss.

Cele două tipuri de tratament ale unui anevrism sunt cliparea lui (prin chirurgie deschisă) sau embolizarea, respectiv stentarea anevrismului. Ambele proceduri sunt invazive și presupun un anumit risc în timpul efectuării lor.

"Este singura operaţie ale cărei consecinţe sunt greu de previzionat. De exemplu, când eram la Clu, într-o gardă am avut două cazuri de anevrisme, cu o evoluţie total diferită. Tehnic, în primul caz a fost impecabilă disecţia şi s-a pus clipul, dar evoluţia a fost proastă, cu decesul pacientului din cauza acelui vaso- spasm. Al doilea, o disecţie grea, urâtă, un clip care s-a pus foarte greu, s-a tras de vase, dar pacientul s-a recuperat foarte bine. Este deci o patologie în care nici chirurgul nu ştie cum va fi. De regulă, vaso-spasmul apare în a doua săptămână, aşa că deşi se iau toate măsurile, este o patologie despre care nu ştim pe ce pantă alunecă. Dar cert este că o dată rezolvaţi, iar episodul de vaso-spasm a trecut, perioada de risc, atunci am scăpat! Oricum pacientul rămâne într-un program de urmărire clinică şi imagistică, vine la control, face câte un computer- tomograf, susţine medicul specialist.

Rezultatele statisticilor recente au arătat că anevrismele cerebrale sunt mai des întâlnite la adulți, femeile fiind mai predispuse acestui tip de afecțiune. Factorii care duc la apariția bolii sunt de două feluri: congenitali sau cei dobândiți pe parcursul vieții. De asemenea, fumatul, consumul cronic de alcool sau de droguri (în special cocaină), înaintarea în vârstă, hipertensiunea, ateroscleroza, dar și traumatismele craniocerebrale completează lista factorilor care pot duce la apariția anevrismului.