Viceprimarul Marian Murariu: „În prag de alegeri, primarul Flutur s-a trezit din letargie și i-a amputat atribuțiile viceprimarului PSD Marian Murariu, care a gestionat investiții de milioane de euro”

Viceprimarul Marian Murariu: „În prag de alegeri, primarul Flutur s-a trezit din letargie și i-a amputat atribuțiile viceprimarului PSD Marian Murariu, care a gestionat investiții de milioane de euro”

Comunicat:

Inactivitatea vărului Flutur de la Botoșani se pliază perfect peste incompetența vărului Flutur de la Suceava -doctor de ocazie- și uite-așa cei doi veri nenorocesc Moldova.

Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Marian Murariu și-a făcut public raportul de activitate de 4 ani de zile, care include modernizarea de cartiere întregi și străzi din oraș, precum și elaborarea de noi regulamente pentru patrimoniu, edilitare și cadastru. Însă Primarul Cătălin Flutur i-a anulat atribuțiile pentru a-și însuși realizările și a le prezenta botoșănenilor la alegeri. 

„Am vrut să aștept finalul de mandat pentru a face public lucrările de care m-am ocupat în ultimii 4 ani din poziția de viceprimar al municipiului Botoșani alături de colegii mei din Consiliul Local. Având în vedere că domnul primar Flutur s-a trezit din letargie, că se apropie alegerile și vrea să se laude cu munca altora, m-am decis să prezint obiectivele pe care le-am realizat împreună cu colegul meu viceprimarul Cosmin Andrei și cu consilierii PSD. Am fost atacați de domnul primar Flutur că blocăm proiectele de dezvoltare ale orașului, dar atunci cum explică domnia sa toate lucrările pe care le-am aprobat toți consilierii social-democrați și pe care cei doi viceprimari PSD le-au luat de la zero și le-au finalizat. Aici nu vorbim de proiecte pe hârtie, ci de investiții concrete în străzi și cartiere întregi din municipiul Botoșani. Eu și colegii mei am fost permanent pe teren și am discutat cu oamenii din fiecare zonă, unde am avut lucrări. Aștept să ne spună și domnul Flutur de câte ori a ieșit din Primărie și a fost să vadă șantierele. Vă spun eu: NICIODATĂ! Nu-mi stă în caracter să țin funcționari din primărie peste program. Dimpotrivă, eu sunt cel care a lucrat foarte multe ore până târziu. Dacă au fost mici întârzieri, acestea se datorează faptului că sutele de acte ale primăriei necesită mare atenție la citire și la soluționare, nu semnături de mântuială. Responsabilitatea este a celor care semnează, nu a primarului. Cui îi este dragă munca și înțelege unde a ajuns țara, pune umărul la corectitudine și la muncit, nu la dărâmat, blamat și faultat! Mie îmi este drag orașul și muncesc pentru el!”, a declarat viceprimarul Marian Murariu.

Consilierii municipali ai PSD, viceprimarii și parlamentarii social-democrați au urmărit în ultimii 4 ani să rezolve problemele principale cu care se confruntă botoșănenii de ani de zile și anume: asfaltarea străzilor, refacerea zonelor pietonale și rutiere din cartiere, amenajarea parcărilor la nivel de infrastructură, modernizarea și dotarea unităților școlare și sanitare, a Spitalului Județean Mavromati la nivel de învățământ și sistem medical.

„Din păcate iresponsabilitatea și nepăsarea liberală de la nivel local și central au lăsat municipiul Botoșani fără Teatrul Mihai Eminescu, locuințele ANL și locuințele sociale fără utilități. Au preluat guvernarea și nu sunt în stare să continue investițiile lăsate la cheie de PSD. Mă întâlnesc în fiecare zi la lucrările din cartiere cu cetățeni care îmi spun că s-au săturat ca domnul Flutur să dea vina de fiecare dată pe cineva, după ce a condus primăria Botoșani 12 ani. I-au trebuit 3 mandate de primar ca să nu facă nimic, decât să arunce cu noroi în stânga și în dreapta. În 2004 și în 2008 și acum în 2020 a avut Guvernele lui de la PDL și PNL și nu a realizat decât lucrări inutile și de mântuială. A umplut pietonalul cu fântâni nefuncționale și cu dale care s-au spart la câteva luni. Primarul de mântuială, așa va rămâne în istoria orașului, trista sa amintire”, a subliniat viceprimarul PSD Marian Murariu.

Asfaltări de străzi și modernizări de cartiere:

2016: 

- Cartier ansamblul Marchian, Aleea Unirii + Aleea Maxim Gorki (cvartal cuprins intre str. Cuza Vodă, str. Marchian, b-dul Mihai Eminescu, pietonalul Unirii) = 1.200.000 lei

- Cartier zona Aleea Arcului (cvartal cuprins între str. Octav Băncilă, str. Octav Onicescu, b-dul Mihai Eminescu, str. Armoniei) = 270.000 lei

- Str. I. C. Brătianu (tronson între Str. Petru Rareș și Str. Eternității) = 230.000 lei

2017:

- Bulevardul George Enescu (tronson între Bulevardul Mihai Eminescu și Str. Primăverii) = 1.200.000 lei

- Str. Mihail Kogălniceanu (tronson între Str. Bucovina și Str. Primăverii) = 300.000 lei

- Aleea Școlii = 120.000 lei

- Str. Gării = 160.000 lei

- Str. Aprodu Purice (zona asfaltată, cuprinsă între Str. Uzinei și Autogară) = 435.000 lei

- Str. Adrian Adamiu (tronsonul asfaltat) = 100.000 lei

- Parcare vis-a-vis de Liceul Pedagogic = 41.000 lei

- Parcare str. Izvoarelor (zona Asociației de Proprietari, nr. 44) = 250.000 lei

2018:

- Cartier Rapsodia + Aleea Rapsodia (cvartal cuprins între Str. Ștefan Luchian, Str. Octav Băncilă, Pietonalul Unirii, în spatele Bisericii Sfânta Parascheva, în spatele Cinema Unirea) = 525.000 lei

- Str. Octav Băncilă (tronson între Pietonalul Unirii și Str. Octav Onicescu) = 300.000 lei

- Cartier Armoniei (zona Asociației de Proprietari nr. 4) (tronson între Str. Armoniei, Bulevardul Mihai Eminescu, Stadion Municipal) = 180.000 lei

- Str. Petru Rareș (tronson între Bulevardul Mihai Eminescu și Str. Maior Ignat) = 450.000 lei

- Str. Trandafirilor + Aleea Trandafirilor = 660.000 lei

- Str. Hatman Arbore (tronson între Str. Doboșari și Str. Stegari) = 420.000 lei

- Parcare blocuri zona cămin Garnizoană (între Str. Calea Națională, Str. Ștefan Luchian, nr. 9 - 11)

- Str. Teatrului = 465.000 lei

2019:

- Bulevardul Mihai Eminescu (tronson între Str. Marchian și Str. Octav Onicescu) = 850.000 lei

- Cartier Aleea Pinului (cvartal Bulevardul Mihai Eminescu, Școala nr. 7, Str. Prieteniei, Serviciul Pașapoarte) = 350.000 lei

- Parcare Serviciul Pașapoarte

- Cartier lângă Sinagogă: asfaltare alei auto, trotuare, parcări

- Str. Împărat Traian, zid de sprijin pentru susținerea centurii = 350.000 lei

2020: în lucru și propuneri de intervenții

 

- Ansamblul Curcubeului (cvartal între str. Primăverii, str. Pacea, str. Octav Onicescu, b-dul George Enescu)

- Str. Mihail Kogălniceanu (tronson Bulevardul Mihai Eminescu, str. Bucovina)

- Str. Sucevei nr.7: refacere trotuare, locuri de parcare și carosabil

- Str. Viilor: demontare placi prefabricate linii tramvai nefolosite, refacere carosabil și trotuare

- Str. Petru Rareș (tronson între str. Calea Națională și b-dul Mihai Eminescu): refacere carosabil și trotuare

- Str. Pacea: refacere carosabil și trotuare

- Str. I.C. Bratianu (tronson între str. Eternității și limita municipiului)

- Str. Ștefan Luchian (tronson între str. Octav Onicescu și str. Cuza Vodă)

- Cartier Primăverii (aleea Elie Radu, aleea Scurtă, aleea Nucului, aleea Parcului)

- Cartier Zorilor (cvartal între str. Bucovina, b-dul Mihai Eminescu, str. Mihail Kogălniceanu, b-dul George Enescu)

- Patrimoniu, Cadastru, Edilitare: regulamente elaborate

- Regulament privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenție la rețelele edilitare de utilități publice pe raza municipiului Botoșani (cunoscut și sub numele de Regulamentul de spargeri)

- Regulament de organizare și funcționare a Serviciului Public de administrare a cimitirelor aflate în proprietatea municipiului Botoșani

- Regulament de funcționare și administrare a piețelor, târgurilor și oborului (este în lucru, urmează a fi definitivat)

- Regulamentul de publicitate

Acțiuni: S-au dezafectat construcții amplasate ilegal pe domeniul public și privat al municipiului (chioșcuri, anexe, magazii, împrejmuiri etc), s-au inventariat sute de terenuri pentru care Primăria nu avea acte, în vederea clarificării regimului juridic, s-au intabulat zeci de străzi și terenuri deoarece nu erau înscrise în cartea funciară.

(Comunicat de presă emis de către Organizația Județeană a PSD Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
36

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
192

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1998

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...