Senatorul Doina Fedorovici, protest dur după ce administrația centrală a interzis prefecților să facă publice date despre coronavirus: Dormi în pace națiune că prezentul nu se pune!

Liderul PSD de la Botoșani, senatorul Doina Fedorovici, a atacat în această seară în termeni foarte duri decizia administrației centrale de a interzice prefecților să facă publice datele despre situația infecțiilor cu coronavirus din județe. Este și cazul județului Botoșani, unde mass-media nu va mai avea acces public la datele despre infecția cu coronavirus.

“Guvernul a interzis de azi prefecților să mai comunice presei numărul de cazuri din fiecare județ și  starea sănătății acestora. MAI a trimis o adresă tuturor prefecților prin care le interzice să mai comunice public: câte teste COVID-19 au fost efectuate; numărul de persoane depistate pozitiv; starea de sănătatate a pacienților infectați. Ooooo da Guvernare De DREAPTA.... . doar ai lor să cunoască situația reală din țara.

 

Comunicarea este parte a crizei, iar, dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporţii dramatice.

Cu toții avem nevoie de o comunicare transparentă, corectă și onestă, în contextul pandemiei de COVID-19. Atrag atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise, naște teorii ale conspirației în spațiul public, face loc știrilor false, propagate din surse care nu se supun rigorilor jurnalistice de verificare a informației, ceea ce se va traduce printr-o încredere scăzută în acțiunile autorităților.

Atrag atenţia autorităţilor că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă, care poate să producă efecte contrare aşteptărilor. Asigurarea transparenţei şi a promptitudinii în răspunsul autorităţilor către public şi mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiţii de criză.

Doar colaborând cu mass-media se poate asigura liniștea necesară autorităților sanitare, de a lupta cu această pandemie. Singurele instituții care pot detensiona situația sunt cele care coordonează lupta cu pandemia.

Înţeleg că, în acest moment, eforturile autorităţilor publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă consider că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii, chiar de către instituţiile publice sau la abuz de putere din partea acestora.

 Înțelegem să fim alături de autorități și să sprijinim acțiunile acestora și consider că o mai mare transparență din partea instituțiilor ar duce la o limitare a reacțiilor deplasate ale unei populații neinformate.

Solicit ferm ca informațiile legate de COVID-19 să fie făcute publice – numărul de cazuri, vârstele și ocupațiile celor declarați pozitivi, să fie date publicității într-un mod coordonat și concis. Îngrădirea libertăţii presei sub pretextul crizei şi lipsa de transparenţă din partea autorităţilor nu pot decât să afecteze încrederea cetăţenilor în acţiunile autorităţilor publice, încredere care este vitală pentru depăşirea acestui moment.

P. S. Îmi aduc aminte de un banc la Radio Erevan:" Ce facem în caz de bombardament atomic? Ne luăm un cearceaf în cap și pornim încet înspre cimitir! De ce încet? Să nu se producă panica!!!", a scris liderul PSD, Doina Fedorovici, pe contul său de socializare.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Living contemporan fără aer de catalog: spațiul liber din jurul canapelei contează mai mult decât decorul

Monday, 31 August 2026

Imaginile recente insistă pe forme curbe, travertin, lemn, textile moi și palete calde. Totuși, o încăpere poate rămâne rece dacă fiecare suprafață primește câte ceva. Comen...

Campanii de monitorizare a calităţii aerului în judeţele Botoşani şi Suceava!

Monday, 31 August 2026

Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) Suceava desfăşoară, în perioada iulie–septembrie 2026, campanii de monitorizare a calităţii aerului în proximitatea unor depozite de deşeur...

115 părinți și copii au participat la excursiile Pro Vita: „Bucuria copiilor e cea mai frumoasă amintire pe care o iau cu mine!”

Monday, 31 August 2026

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidari...