Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani: E timpul faptelor concrete!

Comunicat:

Doamnelor, domnilor, dragi botoșăneni. În spiritul responsabilității și încrederii pe care mi-ați arătat-o de-a lungul timpului, vin în fața dumneavoastră cu un proiect de viitor pentru municipiul Botoșani, construit în jurul TRANSPARENȚEI, al PROXIMITĂȚII, al SOLIDARITAȚII și al IMPLICĂRII, valori sociale de care avem cu toții nevoie, dar inexistente în modul de acțiune al actualei administrații publice locale.

Privesc candidatura mea la Primăria Municipiului BOTOȘANI ca pe o îndatorire civică, determinată de atașamentul puternic față de valorile acestui oraș și față de comunitatea din rândul căreia provin. Am decis să mă implic în această campanie municipală, fiind condusă de dorința REVITALIZĂRII BOTOȘANIULUI. Cred că aceasta este singura cale de a mai salva eforturile făcute de generațiile trecute pentru ridicarea și dezvoltarea acestui oraș și o responsabilitate clară față de generația tânără, care încă speră la un viitor mai bun.

 

Sunt ROXANA FLORENTINA ȚURCANU, femeie, mamă, cadru didactic, antreprenor, om politic, dar dincolo de toate acestea, sunt cetățean al unui oraș pe care îl iubesc și de care îmi pasă! Trăiesc ca și dvs. într-un municipiu cu atuuri inestimabile, cu valori culturale reprezentative, dar din păcate, căzute în uitare. Avem un oraș frumos, cu un patrimoniu valoros, dar aflat într-un stadiu avansat de degradare. Avem oameni cu idei inovative și tineri talentați, care nu prezintă interes pentru nimeni.

Este timpul să punem capăt acestui management defectuos și dăunător botoșănenilor și să începem să reclădim BOTOȘANIUL!

Demersul meu NU este unul personal, ci unul colectiv. Reprezint ALDE și mă bazez pe o echipă competentă, formată din specialiști în diverse domenii de activitate, profesioniști orientați către proiectele de dezvoltare și pregătiți să facă față provocărilor modernizării. Vom lucra în interesul tuturor pentru a aduce bunăstarea botoșănenilor, iar forța si energia noastră vor fi dedicate renovării și dinamizării orașului în care trăim.

Proiectul pe care vi-l propunem este menit să răspundă nevoilor dumneavoastră și va constitui garanția unei dezvoltări armonioase și ambițioase a municipiului Botoșani. Problematica economică va fi prioritară, ținând cont de contextul socio-politic actual, dar vom acorda o atenție sporită educației, sănătății, culturii, mediului și siguranței cetățeanului.

Mandatul meu și al echipei ALDE va sta sub semnul proximității pentru a înțelege și rezolva problemele care vă nemulțumesc și pentru a ne putea axa în timp real, pe cele de interes pentru comunitatea noastră. De aceea, promitem să fim deschiși și să ne aflăm într-un dialog permanent cu dumneavoastră.

Angajamentele pe care ni le asumăm vor aborda cu îndrăzneală viitorul, iar convingerile noastre ne vor ghida acțiunea. Pentru îndeplinirea acestora avem nevoie de votul dumneavoastră de încredere. Haideți să fim uniți pentru Botoșani: E TIMPUL FAPTELOR CONCRETE!

(Comunicat emis de Roxana Florentina ȚURCANU, președintele ALDE BOTOȘANI)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...