Politică
Valeriu Iftime: „Eu aş vrea să rămân fără loc de muncă azi, dacă s-ar putea! Să dau Consiliul Judeţean la Iaşi sau Suceava, ca să ne unim!”
Ilie Bolojan este pe un sens unic, fără întoarcere, în ceea ce priveşte reformarea statului român, şi nu are de gând să se oprească indiferent de grevele, presiunile şi ...
Cine candidează alături de Iftime pe cele patru posturi de prim-vicepreședinte PNL!
Nouă liberali și-au depus până miercuri candidaturile pentru cele patru posturi de prim-vicepreședinte PNL, iar alegerile vor avea loc la congresul de sâmbătă, 12 iulie. Cei nouă...
Valeriu Iftime, șanse mari să devină prim-vicepreședinte al PNL la Congresul din 12 iulie!
Sâmbătă, la Roman, a avut loc întâlnirea regională de alegeri a Partidului Național Liberal pentru regiunea Nord-Est, în pregătirea Congresului Național din 12 iulie. ...
PSD Botoșani: Valeriu Iftime – tratează județul ca pe propria moșie
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a convocat o ședință extraordinară pentru a supune din nou votului proiectul privind alocarea a 3,9 milioane de lei din fondul de rez...
PSD Botoșani: Sprijinim investițiile pentru apă pentru animale, dar fondurile trebuie alocate corect, în funcție de nevoile reale și nu pe prieteniile și afinitățile președintelui CJ, Valeriu Iftime
Grupul consilierilor județeni PSD Botoșani își exprimă sprijinul ferm pentru investițiile destinate asigurării apei pentru adăpatul animalelor, însă subliniază că aceste proiecte...
PSD Botoșani: Secretarul de stat Cristina Breșug invită companiile japoneze să investească în județul Botoșani
Cristina Breșug, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a semnat, la București, Declarația Comună de Cooperare România &n...
Scandal și acuzații politice între PSD și PNL în plenul CJ din cauza banilor pentru apa animalelor! (Video)
După zeci de minute de contradicții, proiectul a fost votat de aleșii de la județ, însă nu a întrunit numărul voturilor necesare și astfel nu a fost aprobat. Ar urma, probabil, să ...
PSD și-a sfătuit liderii să vină cu mașini modeste la Consiliul Politic Național. „Veniți cu taxiul sau UBER-ul”
Telefonul a fost dat către liderii care s-au strâns acum câteva zile în Consiliul Politic Național pentru a decide strategia politică.
Primul rom din istoria României propus ministru
Pentru prima dată în istoria postcomunistă, un guvern își asumă, cu subiect și predicat, un ministru care este rom. Fără perdea, fără „să nu se afle”, fără „n...
Bolojan: „S-a acceptat protocolul de coaliție. Programul de guvernare, aproape finalizat”. Lista Guvernului cu 5 vicepremieri
Președintele PNL și premierul desemnat Ilie Bolojan a anunțat, duminică, faptul că luni se va semna protocolul de coaliție, iar programul de guvernare este „aproape finalizat”. Pr...
NEWS ALERT Sorin Grindeanu a anunțat, PSD intră la guvernare!
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj ferm colegilor săi de partid, în contextul votului pentru intrarea la guvernare. În cadrul Consiliului Politic Naț...
NEWS ALERT Ilie Bolojan, desemnat prim-ministru al României. Nicușor Dan: ”Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener!”
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat, vineri, în funcția de premier al țării pe Ilie Bolojan. „Îl desemnez pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. Este în i...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.40 secunde