(P) Mesaj al PNL Botoșani de Ziua Națională a României: „Suntem mai aproape unii de alții mai mult ca oricând”

Comunicat de presă:

La mulți ani, România! La mulți ani, români! 

Ziua Națională a României ne-a găsit separați fizic, fără a ne bucura ca în alți ani de manifestările tradiționale, însă cu multă credință, iubire și speranță în suflete. Simțim românește și poate abia acum, în aceste vremuri dificile, ne dăm seama de sacrificiul pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru ca noi astăzi să fim liberi, într-o Românie unită. 

 

Ziua Națională a României este cea mai importantă zi pentru toți românii, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârșirea statului național. 

România este a tuturor și a fiecăruia în parte! De 102 ani, suntem uniți sub aceleași idealuri. De 102 ani, ne-am întregit ca neam și tot de atunci am trecut împreună și prin bune și prin rele.

Dar am rămas uniți, iar astăzi, la ceas de imensă sărbătoare pentru românii de pretutindeni, suntem mai aproape unii de alții mai mult ca oricând.

Indiferent de vreme și de vremuri, credința, speranța și iubirea sunt repere ale gândirii și simțirii noastre românești.

Să ne bucurăm de această zi și să mergem înainte doar cu gândul că în fiecare zi putem face ceva bun pentru semenii noștri.

ROMÂNIA, dragă patrie, la mulți ani!

(Comunicat emis de Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani)





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Brazilianul Gabriel Gama da Silva a ajuns la FC Botoșani

Friday, 19 June 2026

FC Botoșani a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul mijlocașului ofensiv Gabriel Gama da Silva, care a evoluat ultima oară în Qatar, la formația Al-Mesaimeer. ”Gabri...

Produs retras de la vânzare din Lidl, este contaminat cu plastic. Banii se primesc înapoi și fără bon!

Friday, 19 June 2026

Este vorba despre pliculețele de mâncare pentru pisici Coshida Selection de 405 grame, în care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a g...

Iftime îl acuză pe Bolojan că girează ruperea partidului: „Se modifică statutul ca să aibă puteri nelimitate”

Friday, 19 June 2026

Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani și lider al PNL - Filiala Botoșani, îl acuză pe Ilie Bolojan că vrea să rupă partidul, iar prin modificările de statul propuse de actuala conduc...