Ministrul Agriculturii și consilierul premierului pe probleme agricole, în vizită de lucru la Botoșani

Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi că ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea alături de consilierul premierului pe probleme de agricultură au dat curs invitației organizației județene de a face o vizită de lucru în județul Botoșani la finalul acestei săptămâni.

Ministrul Agriculturii și consilierul premierului pe probleme agricole, în vizită de lucru la Botoșani

   Foto: agrointel.ro

Cu această ocazie, ministrul Daea va avea o serie de întâlniri și discuții cu fermierii din județ, precum și cu conducerea Consiliului Județean și cu reprezentanții administrațiilor publice locale cu privire la situația măsurilor inițiate de Guvern, programul ”tomate românești”, „credite pentru fermieri”, programul „antigrindină”, programul de reabilitare a infrastructurii de irigații, precum și a programelor europene privind acordarea subvențiilor. În acest sens, ministrul Agriculturii va ajunge și în comuna Manoleasa pentru a evalua situația de la stația de pompare pentru irigații din această zonă.

 

De asemenea, cei doi reprezentanți ai Guvernului Grindeanu se vor întâlni cu reprezentanții mai multor asociații de producători agricoli din Botoșani, printre care Asociația Cașcavalul de Săveni și Asociația Legumicultorilor din Săveni.

 

Așa cum am promis vom invita la Botoșani toți miniștrii din actuala echipă de guvernare pentru a le prezenta la fața locului problemele județului nostru și pentru a căuta împreună cele mai bune soluții. Botoșănenii trebuie să știe că toate solicitările lor sunt în atenția organizației noastre. Județul nostru, fiind prepronderent agricol vom susține necondiționat toate măsurile prin care putem să îi sprijinim pe fermierii din Botoșani. Domnul ministru va discuta toate aspectele legate de susținerea agriculturii la nivel local și va prezenta măsurile care urmează să fie implementate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada următoare”, a declarat Doina Federovici.

 

Vizita ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale alături de consilierul premierului pe probleme de agricultură va începe vineri, 9 iunie la ora 20.00, la căminul Cultural din Sârbi, comuna Vlăsinești, unde va participa la întâlnirea cu alegătorii din comună, având în vedere faptul că în această localitate sunt alegeri pentru alegerea primarului.

 

Sâmbătă, 10 iunie, cei doi invitați de la București se vor deplasa în orașul Săveni pentru a avea o întâlnire cu reprezentanții Asociației Cașcavalul de Săveni, începând cu ora 08.30 și cu cei ai Asociației Legumicultorilor din Săveni, de la ora 09.00. La ora 10.00 ministrul Daea va ajunge la Manoleasa la stația de pompare pentru irigații.

 

Începând cu ora 12.30 ministrul Agriculturii va avea discuții cu parlamentarii, primarii și fermierii din Botoșani la Centrul Cultural din Săveni cu privire la programele din domeniul agricol care sunt în desfășurare și care urmează să fie lansate. La ora 15.00 vizita de lucru a ministrului se va încehia și acesta se va deplasa spre municipiul Iași.

 

Comunicat de presă PSD Botoşani

 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Imaginile care au emoționat mii de oameni: ”Tati a venit acasă!” - VIDEO

astăzi, 18:25

Momentul este făcut public de Ministerul Apărării Naționale, atrăgând peste 100.000 de vizualizări, dar și mama copiilor, originară din Săveni, județul Botoșani, recunoaște că și-a...

Botoșănean izbit în plin de o mașină la ieșirea dintr-un magazin sătesc!

astăzi, 17:37

Un apel la 112 anunța joi seară că, pe raza comunei Horodnic de Sus, din județul Suceava, a avut loc un accident rutier cu victimă, un biciclist fiind lovit violent de un autoturism. Din cerce...

”Culinariada” a adus la Botoșani participanți din 30 de județe și din Republica Moldova! - FOTO

astăzi, 17:15

Județul Botoșani a găzduit joi, 2 aprilie 2026, Concursul național de nutriție și alimentație sănătoasă din cadrul celei de-a VII-a ediții a proiectului „Culinariada", organizat ...

-->