Măsuri radicale de la USR Botoșani: “Scoatem romii din Centrul Vechi”

Șefii USR de la Botoșani susțin că vor veni cu un program pentru dezvoltarea municipiului Botoșani, un program care va avea 30 de obiective care vor putea fi realizate. Unul dintre obiective vizează revitalizarea Centrului Vechi.

“Pentru municipiul Botoșani avem 30 de proiecte. Un proiect al meu de suflet este Centrul Vechi. Avem câteva variante, chiar am luat legătura cu câțiva proprietari de clădiri. Vreau să-I adun într-o asociație și să facem un proiect”, a spus Andrei Drancă.

Pentru a pune în valoare Centrul Vechi, trebuie luate măsuri radicale iar șefii USR Botoșani deja le-au anunțat.

“Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi, reamenajăm totul. Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”, a afirmat Adi Hobjilă, vicepreședinte USR Botoșani.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr prins cu o peste 100 la oră într-un sat din Botoșani, polițiștii l-au făcut pieton și au mai descoperit ceva!

astăzi, 13:30

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, care rula cu 129 km/h pe DJ297, în localitatea Sulița. ...

Bărbatul din Hudești, dat dispărut joi, găsit la o zi distanță într-un magazin!

astăzi, 12:46

Vești bune în cazul bărbatului din comuna Hudești, dat dispărut în cursul zilei de joi. Giosu Cornel, născut la 15 ianuarie 1985, a fost găsit vineri, 11 septembrie 2026, în sa...

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, lucrează la noul brand care va înlocui sigla Carrefour

astăzi, 10:37

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, care în acest an au preluat magazinele Carrefour din România, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, au început acum proceduril...