Liliana Mincă, tot mai marginalizată? Lider Pro România: „Nu mergem noi de braț la plimbare”

Liliana Mincă, tot mai marginalizată? Lider Pro România: „Nu mergem noi de braț la plimbare”

Întrucât, la nivel central, Pro România și ALDE s-au aliat pentru susținerea lui Mircea Diaconu în cursa spre Cotroceni, organizațiile județene ale celor două partide sunt nevoite să colaboreze în cadrul campaniei electorale pentru prezidențiale. Președintele filialei Pro România din Botoșani, Mihaela Huncă, nu se arată încântată de această consecință, sugerând că interacțiunea cu Liliana Mincă, șefa ALDE Botoșani, va fi redusă la anumite activități de campanie.

„Noi, alianța electorală <> susținem din punct de vedere logistic. Vom face strângerea de semnături, apoi avem împărțirea de materiale pentru campanie, avem de asigurat reprezentanți în secțiile de vot. Împreună sperăm să putem să îl favorizăm pe Mircea Diaconu să intre în turul doi”,

a spus Mihaela Huncă.

Deputatul din Comisia pentru Învățământ nu a discutat, încă, adoptarea unei strategii comune la nivelul județului Botoșani cu Mincă. Mai mult, din spusele parlamentarului, interacțiunea cu lidera ALDE va fi minimală.

„De relaționat, relaționăm, ca oameni, cu toată lumea. Nu ne-am întâlnit pentru o strategie comună, aici, la nivel de județ, deocamdată. Mai ales că în ultima ședință s-a spus clar că fiecare avem obiectivul separat, nu mai avem timp și de alte întâlniri. Probabil pe viitor, la anumite activități de campanie vom colabora, nu e nicio problemă. Sunt niște direcții pe care noi le-am stabilit la nivel central, este clar ne-am asumat o anumită responsabilitate. Repet, este o alianță electorală, pentru susținerea lui Mircea Diaconu”,

a declarat Mihaela Huncă.

 

Întrebată ce părere are despre Liliana Mincă, deputatul a păstrat o linie neutră, abținându-se să comenteze.

„Eu despre toată lumea am o părere foarte bună. Acum, cred că nici nu sunt în măsură să-i fac o caracterizare dumneaei sau altcuiva. Deocamdată, este tot un om politic și chiar nu îmi permit să fac aprecieri la adresa nimănui din politică. Noi am și spus că facem o altfel de politică, nu una din aceasta cu atacuri, cel puțin cred că ați văzut că și în campania de la europarlamentare am mers pe o campanie civilizată”,

a spus parlamentarul.

Totuși, din afirmațiile acesteia, reiese că Mihaela Huncă nu este prea încântată de necesitatea unei astfel de colaborări. Mai mult, deputatul exclude legarea unei relații care să depășească limitele profesionale.

„Pro România nu înseamnă Huncă Mihaela, la Botoșani. Înseamnă o echipă de oameni. Avem aproximativ 2000 de membri. Mai avem simpatizanții.  Nu cred că o formațiune politică înseamnă un singur om. Iar colaborarea se poate realiza pe anumite componente.  Adică nu mergem noi de braț la plimbare, dacă vă închipuiți așa ceva.  Și cred că am spus destule”,

a încheiat președintele filialei județene a Pro România.

Amintim că Liliana Mincă a fost și este criticată de mai mulți oameni politici, din mai toate partidele care au organizații și în Botoșani. O afirmație sugestivă a venit, în urmă cu circa două săptămâni, chiar de la unul dintre vocile de conducere a Pro România Botoșani, Constantin Chelariu, care spunea „Cu doamna Mincă se poate discuta doar despre Loterie”.

 

Spune-ne opinia ta