Doina Federovici, Președinte Consiliul Județean Botoșani: „Cinste și onoare militarilor noștri care sunt cei mai valoroși și mai autentici ambasadori ai României”

Comunicat de presă:

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a transmis astăzi, 25 Octombrie, cu ocazia Zilei Armatei Române, mesajul său de omagiere, devotament, cinstire și respect față de toți militarii români care își îndeplinesc de fiecare dată datoria față de țară.

„Data de 25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, ziua când Armata Română și-a eliberat ultima localitate românească de sub ocupație străină. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca ziua în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Acest moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, reprezintă o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, armata noastră și-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc. Întotdeauna Armata Română și-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională și integritatea teritorială a statului român”, a declarat Doina Federovici în mesajul său transmis cu ocazia Zilei Armatei Române.

 

Președintele Consiliului Județean Botoșani a salutat cu această ocazie activitatea militarilor botoșăneni care au reprezentat cu cinste județul în cadrul operațiunilor NATO la care a participat România.

Armata română a participat activ la operațiunile NATO și este unul dintre cei mai conștiincioși membri ai acestei organizații, care a răspuns mereu „Prezent”, atunci când i s-a solicitat să se alăture acțiunilor întreprinse de NATO.

„Sărbătorim astăzi, împreună, una dintre cele mai importante zile din istoria poporului nostru, Ziua Armatei României, într-un context istoric deosebit: 76 de ani de când ostașii noștri, cu vitejie și curaj, cu spirit de sacrificiu, cu gândul la viitorul celor care aveau să vină, reușeau să elibereze și ultimele palme de pământ. Este important ca prin acțiunile noastre, noi cei care reprezentăm județul Botoșani să încercăm fiecare prin activitatea noastră să insuflăm copiilor noștri dragostea față de istoria națiunii, respectul față de cei care n-au ezitat să se avânte în bătaia focului inamic pentru propășirea acestei națiuni iubite de Dumnezeu.  Toate aceste valori se învață și se cultivă din copilărie. Astăzi, mai mult ca oricând, înțelegem că Armata României a contribuit în mod decisiv la apărarea ființei naționale în cele mai grele momente ale istoriei noastre și continuă să fie în prima linie și în zilele noastre, când militarii români au fost esențiali, prin misiunile executate în cele mai grele teatre de operațiuni ale lumii. Îmi doresc să putem răsplăti acest devotament cu dragostea și respectul nostru, pe care vreau să le transmit tuturor veteranilor de război care, în ciuda greutăților războiului, a dificultăților îndurate după întoarcerea de pe front au trecut cu demnitate peste provocări, cu sentimentul datoriei împlinite”, a subliniat Doina Federovici.

(Comunicat emis de Partidul Social Democrat - Organizaţia judeţeană Botoşani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Țuica produsă în propria curte pentru familie și musafiri: Pragul de 200 de litri a fost eliminat de Senat!

astăzi, 18:07

Plenul Senatului a admis, miercuri, o cerere de reexaminare a președintelui Nicușor Dan și a eliminat prevederea care le permitea românilor să producă pentru consum propriu și pentru musaf...

Concurs în școli: Peste 7.800 de posturi de director și director adjunct vor fi scoase la concurs! Mihai Dimian: ”Trebuie să ieșim din cultura provizoratului!”

astăzi, 17:36

Peste 7.800 de posturi vacante de director și director adjunct din școlile de stat vor fi scoase la concurs în sesiunea august-decembrie 2026, iar etapele administrative pentru organizarea con...

Alertă de la meteorologi: Averse torențiale și intensificări ale vântului în toată țara!

astăzi, 15:46

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Astfel, de astăzi, 2 septembrie, ora 13:00, până pe 3 septembrie, ora 21:00, &icir...