Doina Federovici NU mai este vicepreședinte al Senatului: "Ține de strategie"

Doina Federovici NU mai este vicepreședinte al Senatului: "Ține de strategie"

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, nu mai este, începând de luni, vicepreședinte al Senatului.

În cadrul debutului unei sesiuni ordinare, Biroul Permanent a fost reales, iar parlamentarul botoșănean nu mai face parte din acesta.

"Este firesc ca Biroul Permanent să fie înnoit. Trebuie să îi lăsăm și pe colegi să conducă, prin rotație, așa cum este normal. Nu ține de interesele mele, ci de cele ale organizației, ale bunei funcționări a Senatului. Ține de strategie, așa cum PNL are o strategie, și noi avem", a spus Doina Federovici.

Întrebată dacă revocarea sa din funcție are vreo legătură cu anularea vizitei premierului Viorica Dăncilă în Botoșani, Federovici a subliniat că relația sa cu primul-ministru este una bazată pe respect și că alte speculații sunt doar răutăți. 

"Nu are nicio legătură, nu poate fi vorba despre așa ceva. Eu și doamna Dăncilă avem o relație bazată pe respect și profesionalism, pe încredere. O relație strânsă, pentru că ne cunoaștem de mai bine de 20 de ani. Am văzut și eu speculațiile de pe la colțuri, dar astea nu sunt decât răutățile unora", a concluzionat Federovici.

Social-democrații i-au susținut pe Robert Cazanciuc, Titus Corlățean și Șerban Valeca ca vicepreședinți. 

Federovici dobândise funcția acum un an, după ce alți doi ani a fost chestor. 

Potrivit unor surse, Doina Federovici ar putea fi demisă și de la conducerea organizației județene a social-democraților, în locul acesteia urmând să vină ministrul Budăi. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

O monodramă și o actriță scriu istorie pentru Botoșani, de pe scena Teatrului Național din Mongolia

Vineri, 13 Septembrie 2019
972

În premieră pentru istoria teatrului botoșănean, o piesă din palmaresul acestuia este așteptată în Mongolia, pe scena Centrului de Monodrame din Ulan Bator, capitala statului asiatic...

Panică la Spitalul Județean din Botoșani: un pacient a venit la Cardiologie cu pistol și briceag (VIDEO)

Miercuri, 11 Septembrie 2019
1892

Miercuri dimineață Poliția a fost anunțată prin apel la 112, cu privire la faptul că asupra unui bărbat de 70 ani, internat pe secția de Cardiologie a Spitalului Județean &bdqu...

Consiliul Județean a pasat vina privind eșecul celei de a doua licitații pentru drumul strategic. Constructorii îl contrazic!

Miercuri, 11 Septembrie 2019
1218

Președintele temporar al Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a declinat orice responsabilitate a instituției în ceea ce privește cel de al doilea eșec al procedurii de licitație a...