Costel Lupașcu: ,,Moldova NU trebuie să devină a doua Lombardie!’’

Comunicat:

Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au anunţat că testarea cât mai rapidă a celor care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus este una dintre măsurile esenţiale pentru a împiedica răspândirea COVID-19. Totodată, protejarea personalului medical trebuie să fie o prioritate! Ei sunt cei care ne salvează pe noi, toți ceilalți!

,,Moldova NU trebuie să devină a doua Lombardie, din punct de vedere epidemic! În urma declarațiilor Ministrului Sănătății cu privire la testarea întregii populații a Municipiului București, îi solicit Ministrului să nu împartă România și să fie distribuite unitar teste pentru toate regiunile tării, pentru a putea fi testate, în scop preventiv toate persoanele aflate în grupele de risc. În Moldova se moare pe capete, domnule Ministru, la Suceava este un focar care trebuie izolat!!! Urgent trebuie testați cei cu simptome, medicii și personalul medical, contacții, asistenții comunitari, sociali, personalul de la Ambulanță, ISU, farmaciștii, angajații supermarketurilor, persoanele vulnerabile din centrele rezidențiale de bătrâni și persoanele cu risc, înainte de intra în contact cu comunități mai mari! Printr-un set de soluții eficiente și o bună organizare riscurile pot fi reduse. Însă trebuie acționat rapid! Totodată, ACUM trebuie să asigurăm și protecția obligatorie a cadrelor medicale, acești eroi aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Trebuie ca toate spitalele din România să aibă asigurate materiale sanitare de protecție: măști de protecție, mănuși de unică folosință, dezinfectanți, costume de unică folosință. Protecția personalului medical este vitală și trebuie să prevenim îmbolnăvirea!’’  a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

 

Sănătatea este lucrul cel mai de preț, de aceea trebuie dispuse cele mai eficiente măsuri pentru stoparea răspândirii epidemiei.

,,E momentul ca în situații speciale, să se ia măsuri speciale. De aceea, ACUM trebuie luate măsuri clare și ferme în interesul pacienților și a personalului medical. Este foarte important să facem milioane de teste în cel mai scurt timp! Toate resursele bugetare trebuie să se îndrepte URGENT către domeniul sanitar! În cel mai scurt timp trebuie să avem minim 2 centre de testare în fiecare județ! Acum este vorba despre prezentul și viitorul nostru și de sănătatea noastră, a tuturor.

Fac, din nou, un apel public la SOLIDARITATE și RESPONSABILITATE!

Doar uniți, împreună, autorități, cadre medicale, biserică, școală, ONG-uri, oameni de afaceri, întreaga populație, putem să ne mobilizăm, mai mult ca oricând și să ne apărăm împotriva acestui virus!’’  a declarat deputatul  Costel Lupașcu.

(Comunicat de presă emis de către deputatul Costel Lupașcu - organizația PSD Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...