La mulți ani, Cătălina Lupușoru!

Un nume important în medicina ultimelor decenii, Cătălina-Elena Lupușoru s-a născut pe 22 februarie 1954, în Ștefănești, județul Botoșani. A creat un medicament care de mai bine de un sfert de secol se află în farmaciile din țara noastră.

Un nume care face cinste nu doar Botoșanilor, ci și României, impunându-se totodată în medicina mondială prin perseverență, studiu asumat, dar și prin implicarea în formarea a zeci de generații de noi specialiști. 

Un specialist de marcă în Medicina și Farmacologia românească, contribuind, prin sute de studii fundamentale şi cercetări experimentale, la dezvoltarea unei ramuri de viitor în țara noastră, și anume Imunofarmacologia. A creat un medicament care de peste 25 de ani se află în farmaciile din țara noastră, a scris peste 300 de lucrări de specialitate. 

 

Un nume important în medicina ultimelor decenii, Cătălina-Elena Lupușoru s-a născut pe 22 februarie 1954, în Ștefănești, județul Botoșani. 

A urmat cursurile liceului din Bucecea, pe care le-a absolvit în vara anului 1973, pentru ca în toamnă să fie admisă la Institutul de Medicină și Farmacie "Gr. T.Popa" Iași, Facultatea de Medicină, unde obține, după șase ani de studii, diploma de medic, absolvind cu media 9.98.

Pregătirea profesională nu se oprește însă aici. Cătălina Lupușoru rămâne în amfiteatrul Facultății de Medicină unde, din 1989 până în 1996, studiază constant și obține, astfel, titlul de Doctor în Medicină, specialitatea Farmacologie, cu tema de doctorat "Noi imunomodulatori de sinteză. Cercetarea posibilităţii de identificare a unor imunomodulatori selectivi".

Din anul 1983 până în 1990 a fost medic principal la filiala Iași a Institutului Cantacuzino, desfășurând activitate de cercetare. După anul 1990, vreme de aproape un deceniu, susține activitate didactică și de cercetare, în calitate de șef lucrări, în cadrul UMF Iași, devenind apoi, în aceeași instituție, conferențiar universitar (1999), profesor universitar (din 2002) și, din martie 2007, conducător de doctorat, în specializarea Farmacologie. 

Este profesor universitar doctor, activând în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Gr.T.Popa" Iași, Facultatea de Medicină, Disciplina Farmacologie - Algoziologie.
 
Deține Brevetul de invenție nr. 91006/22.10.1986, fiind coautor (brevet de inventie pentru imunostimulatorul polibacterian OROSTIM, cu administrare orala). A realizat medicamentul OROSTIM, comercializat de la 1 ianuarie 1993, in România.

De asemenea, este coautor la doua produse propuse pentru brevetare ("Medicamente imunomodulatoare si procedeu de obtinere" și "Procedeu de obtinere a unui imunomodulator polibacterian (Imunostim) de uz extern (ocular, nazal si auricular)".

Cătălina Lupușoru activeaza in numeroase asociaţii profesionale, și anume: vicepresedinte al Fundatiei Anti-SIDA "Gr. Teodorovici", Filiala Iasi; Membru al Asociatiei Române pentru Studiul Durerii; Membru al SMN - Sectia Farmacologie; Membru asociat al Sectiei de Alergologie - SMN; Membru al Societatii Nationale de Biologie Celulara; Membru al Societatii Internationale de Imunofarmacologie; Membru al Societatii Internationale pentru Studiul Durerii (IASP); Membru al Societatii de Terapeutica, Farmacologie si Toxicologie Clinica.

A absolvit numeroase cursuri postuniversitare în domeniile Imunologie şi Imunopatologie.

A realizat studii fundamentale şi cercetări experimentale pentru dezvoltarea unei ramuri de viitor a Farmacologiei în România, și anume Imunofarmacologia, obținând în 1990 un screening original de testare imunofarmacologică a substanţelor active. 

De asemenea, a editat, în premieră în România, un tratat de Imunofarmacologie (pe plan mondial sunt de semnalat doar câteva ediţii).

A organizat Cercul Ştiinţific Studenţesc şi al tinerilor medici cu profil de Imunofarmacologie (cu tradiţie de 15 ani), cu performanţe ştiinţifice concretizate în numeroase premii şi menţiuni obţinute la congrese şi simpozioane interne şi internaţionale.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Oierii amenință că merg la Bucureşti cu remorci cu bălegar şi cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Ionică Nechifor: ”Nu ne bagă în seamă!"

astăzi, 18:03

Preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor, spune că fermierii vor merge la Bucureşti cu remorci încărcate cu bălegar, dar şi cu cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Declara...

PNRR pe ultima sută de metri: Ședințe cu primarii din județ și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august!

astăzi, 17:09

Pentru județul Botoșani s-au semnat contracte pentru 466 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de aproximativ 224,1 milioane de euro...

Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil / Pentru această seară, necesarul de import estimat este de 2.300 MW

astăzi, 15:05

Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoar...