Măcar o dată în viaţă am intrat într-un local, fie bar, fie restaurant, fie pizzerie. Măcar o dată în viaţă am fost abordaţi de un ospătar care, condescendent sau mai puţin, ne-a preluat comanda şi apoi ne-a servit-o. De câte ori însă ne-am gândit la această meserie şi la ce presupune o astfel de ocupaţie zilnică?

Proiectul "Oameni şi meserii" abordează în acest episod o meserie care necesită o mulţime de calităţi: fermitate, diplomaţie, îndemânare, rapiditate, calm, anduranţă. În plus, trebuie să ai şi calităţi de psiholog, să ghiceşti ce fel de om ai în faţă, să intuieşti dacă merge o glumă sau mai degrabă o atitudine distantă. Şi multă, multă răbdare.

La prima vedere, Roxana Atomulesei pare o tânără "proaspătă" în meserie, însă gesturile sigure şi atitudinea dovedesc experienţă în acest domeniu. De 14 ani lucrează ca barman- ospătar, dintre care nouă i-a petrecut într-un singur restaurant. Era o copilă când a început, deşi terminase un liceu cu un alt specific.

"Cred că trebuie să-ţi şi placă această meserie ca să o faci cum trebuie. Pare simplă dar nu este, trebuie să fii format într-un anume fel, să-ţi placă oamenii, să-ţi placă să interacţionezi cu ei. Dacă felul tău de-a fi e morocănos, nu faci faţă, îţi cauţi altceva de făcut. Nu mi-a luat mult timp să mă obişnuiesc, a mers repejor", spune Roxana.

Cariera în domeniul serviciilor publice nu e o pajişte cu flori, sunt inerente scandalurile, conflictele, dar toate trec.

"Am mai avut certuri, unii s-au bătut, unii dădeau cu spray şi apelam firma de pază, poliţia. Nu mi-a fost frică niciodată, în primul rând pentru că aşa mi-e felul, sunt mai curajoasă, dar am ştiut că am şi pe cine să mă bazez. Dacă localul avea contract cu firmă de pază, imediat apăsam butonul de panică şi în două- trei minute apăreau angajaţii de acolo şi îi lăsam pe ei să se descurce cu clienţii nervoşi", îşi aminteşte barmanul- ospătar, după cum scrie în contractul ei de muncă.

Amintirile frumoase sunt mai multe şi îi încălzesc sufletul. "Am clienţi cu care şi acum păstrez legătura şi care din când în când mai vin şi la actualul meu loc de muncă, măcar să bea o cafea. Cred însă că totul depinde de atitudinea ta, ca om, ca profesionist, trebuie să fii calm, să ai răbdare, pentru că ai în faţă clienţi din toate clasele sociale, cu educaţii diferite. Trebuie să nu te enervezi, trebuie să nu intri în panică, trebuie să îţi păstrezi calmul în toate situaţiile. Ai timp să te descarci când termini programul şi se goleşte localul", râde Roxana.

Un local gol înseamnă o zi în care te-ai plictisit

Schimbarea sezonului, mai ales ploile din ultima perioadă, a rărit numărul clienţilor care intră în localul în care lucrează Roxana, iar pentru ea timpul trece foarte greu acum. Ar prefera să aibă mereu barul plin şi nu neapărat din raţiuni economice, ci pur şi simplu ca activitate. "Trece timpul mai repede şi altfel te simţi şi tu când ai treabă, îţi iese bine ziua. Chiar am avut o zi, de când lucrez eu aici, în care s-a făcut o vânzare record. M-am simţit atât de bine, colegii mei, la fel, au fost mândri". În schimb, zilele fără vânzare o obosesc şi chiar o plictisesc, dar sunt şi astfel de zile. "De exemplu, dacă nu aveam clienţi până pe la 2-3, mă plictiseam şi începeau să mă doară toate. Când începeau să vină clienţii, pe la 3-4, deja mă însufleţeam, uitam că mă dor picioarele, spatele şi aşa mai departe. Statul ne plictiseşte teribil".

E nevoie şi de creativitate într-o astfel de meserie pentru că sunt tot felul de produse care pot să fie prezentate clientului mai atractiv. "Sunt, de exemplu, băuturi calde pe care mai pui un pic de miere, un topping. Apoi latte-machiato, pe care îl faci într-un anume fel la maşină, dar poţi să-l îmbunătăţeşti. Aici depinde şi cât timp ai la dispoziţie pentru că dacă localul este plin şi toată lumea cere câte ceva, n-ai posibilitatea să dai un produs mai interesant".

Un impediment este însă şi legea anti-fumat care a scos ţigările de orice fel din toate localurile, fapt ce a dus şi la rărirea clienţilor, mai ales în sezonul rece. "Cât a fost terasa deschisă toată vara, nu a fost nicio problemă, dar acum e frig şi fumătorii trebuie să iasă afară la fumat. Nu e prea plăcut pentru ei. În schimb, pentru nefumători e o bucurie că intră într-un local în care aerul e curat, e mai proaspăt iar la ieşire nu mai miros a ţigară. E drept, însă, că aşa e în multe ţări din Europa- fumatul a fost interzis în localuri şi după ce s-a obişnuit toată lumea cu ideea a fost ok".

În localuri, vremea nu se împarte în cele patru anotimpuri, ci în gradul de ocupare al acestora. Sunt perioadele de vârf- vara şi sărbătorile şi apoi perioada slabe, în care ospătarii se plictisesc şi parcă- parcă s-ar ruga să mai intre cineva în local. Dacă noi căutăm liniştea, pentru ei liniştea oboseşte mai tare, iar zilele trec greu. "De regulă, de sărbători avem foarte mulţi clienţi, dar e o perioadă scurtă, de cel mult zece zile. Apoi vara, când se deschide terasa, e aglomerat, mai ales în weekend, şi ţinem deschis până la ultimul client. Depinde însă şi cât de frumoasă e terasa, cât de îngrijită".

Petrecerile adolescenţilor ies în oraş

Un lucru pe care Roxana Atomulesei l-a remarcat de când lucrează în acest domeniu este mutarea aniversărilor din casă în localuri, fie că este vorba de adolescenţi, fie că este vorba de adulţi. "E mai uşor, banii pe care îi cheltui pe mâncarea pregătită acasă şi băuturi sunt cam aceiaşi pe care îi dai atunci când închiriezi o sală. Sunt tot felul de oferte şi cu siguranţă că e mult mai comod pentru organizatori. Nu îi doare capul să trebuie să spele vase sau să facă ordine după musafiri, ci principala grijă este să se simtă bine cu invitaţii. De exemplu, avem aici patru- cinci majorate pe lună. Pe vremea noastră, când ne sărbătoream ziua de naştere, chemam tot blocul şi era minunat, cu mâncarea făcută în casă, cu tort. Acum s-au schimbat timpurile".

Roxana îşi împarte viaţa între serviciu şi casă, deocamdată. În zilele în care e tura ei, la ora 8 e deja la bar, de unde nu mai pleacă decât seara. Astfel că s-a învăţat să nu-şi programeze nimic pentru zilele în care lucrează şi îşi rezolvă toate celelalte treburi "casnice" doar când e liberă. Apucă să se odihnească? Uneori da, alteori ajunge la serviciu poate mai obosită decât a plecat, dar încă mai rezistă în branşă, pentru că e încă tânără şi nu are responsabilitatea familiei de care să aibă grijă.

Cert este că într-o astfel de meserie, care te ţine în picioare ore în şir, pantofii cu toc sunt rari pentru doamnele din domeniu. "E imposibil să nu faci bătături, e greu să vii în pantofi cu toc la un astfel de loc de muncă. În primele zile, am purtat pantofi cu un pic de toc, dar mi-a trecut repede. Aşa că am ajuns la pantofi fără toc. Dacă nu nimereşti încălţări comode, în care să poţi să stai o zi întreagă, nu rezişti".

Diferenţa dintre adulţi şi tineri, analizată de ospătari

Tot ca ospătar devii un soi de observator şi analist al vremurilor, iar diferenţele între generaţii sunt vizibile, iar Roxana nu se teme să le numească. "Înainte de a începe şcoala, chiar în ziua anterioară, am avut terasa plină de tineri, adolescenţi, asta în condiţiile în care eram doar două şi abia făceam faţă comenzilor. Ei, cei tineri ne grăbeau, insistau, vorbeau şi mai răstit, că să ne grăbim, că ei aşteaptă, iar adulţii preferau să-şi debaraseze singuri masa şi să ne ajute cum puteau şi ei. Veneau ei la bar şi cereau ce aveau nevoie, nu ne strigau din capătul terasei. Nouă ne era ruşine, că nu era treaba lor, dar ei ne spuneau: ei, dar noi nu vedem că abia apucaţi să respiraţi? Da, îmi pare rău să o spun, nu generalizez, dar e cam mare diferenţa între generaţii, mai ales dacă vorbim de tineri cu o situaţie financiară mai bună, chiar cred că tu eşti pus acolo să-l serveşti numai pe el şi să faci exact ce-ţi cere el".

Aici intervine diplomaţia pentru că oamenii reacţionează la o atitudine pacifistă. "Dacă adresarea lasă de dorit, e important să-i răspunzi altfel, mai calm, liniştit, pentru că dacă tu vorbeşti frumos, şi clientul se dă după tine. În caz contrar, dacă el se răsteşte şi tu te răsteşti, mai apare unul care îi ţine lui partea, unde ajungem?".

Povestea Roxanei poate fi povestea fiecărui barman- ospătar, cu aceleaşi satisfacţii, aceleaşi frustrări, aceleaşi preocupări. Dar povestea ospătarilor spune câte ceva şi despre noi, clienţii lor. Despre cum ne purtăm, despre cât de politicoşi suntem. Putem schimba ceva în atitudinea noastră?