Un bărbat cu HIV, trimis în judecată pentru că nu ar fi protejat-o pe o tânără de o posibilă infectare

Botoșăneanul, care știa că este infectat cu HIV, ar fi întreţinut, în 2017, relaţii sexuale neprotejate cu o tânără, fără a-i comunica acesteia situaţia în care se află.

Un tânăr din Botoşani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru tentativă de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit (SIDA), a declarat, luni, prim-procurorul Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, bărbatul, care știa că este infectat cu HIV, ar fi întreţinut, în 2017, relaţii sexuale neprotejate cu o tânără, fără a-i comunica acesteia situaţia în care se află.

Când a aflat, tânăra şi-a făcut analizele pentru a vedea dacă a contactat boala, însă rezultatele acestora au fost negative.

 

„Este vorba de o tentativă. În 2017, o tânără a avut o relaţie pasageră cu bărbatul respectiv. A aflat ulterior că era bolnav. După ce s-au făcut analizele şi au trecut toate perioadele de monitorizare din punct de vedere medical, persoana vătămată nu a fost infectată, dar şi tentativa este incriminată de lege şi dosarul a fost trimis în judecată”, a declarat, luni, pentru corespondentul Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Iulian Chihaia.

Dosarul în care botoşăneanul este acuzat de „transmiterea sindromului imunodeficitenţei umane dobândite (HIV/SIDA)” a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani, fiind primul de acest fel.

Instanţa urmează să stabilescă un prim termen de judecată în acest caz. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la zece ani de închisoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...