Procuror botoșănean amenințat cu moartea: "Ţi-aş trage un glonț în cap"!

Cazul unui bărbat în vârstă de 90 de ani, din județul Botoșani, care a ajuns să fie trimis în judecată pentru înșelăciune, a creat isterie în presa centrală, dar și în mediul virtual. Grav este, însă, faptul că s-a ajuns la amenințări cu moartea la adresa reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Vizat de aceste amenințări, în urma unor declarații făcute în presă, este procurorul Nicoleta Arpinte, care este și purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Într-un comentariu lăsat pe Internet, o persoană îi transmite "Dă-ți demisia din funcția asta de procuror, sinceră să fiu cu tine dacă te-aș vedea pe stradă ți-aș trage un glonț în cap", pe motiv că procurorii nu i-au anchetat pe politicienii corupți și au trimis în judecată un bătrân. 

 

În cursul zilei de miercuri, procurorul Nicoleta Arpinte a înaintat o plângere penală.

"În cursul zilei de astăzi, am sesizat instituția la care lucrez privind săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar, prevăzută de art. 279 al. 2 Cod penal, în urma amenințării cu moartea prin împușcare în cap, de către o persoană de sex feminin", a spus procurorul Nicoaleta Arpinte, care a mai precizat că va fi sesizat și CNA-ul vizavi de unele afirmații care s-au făcut la televiziuni centrale legate de acest caz.

Vasile Curecheriu, un veteran de război de 90 de ani din Botoșani, este acuzat că a produs CFR-ului o pagubă de zeci de mii de lei, folosindu-se de facilitățile de care beneficiază la călătoriile cu trenul.

Bătrânul lua biletele de călătorie destinate veteranilor de război sau rudelor de gradul I și circula cu acestea cu însoțitori. Racola persoanele din gări, propunându-le un preț mai mic decât cel al biletului. În cursul anului 2015, veteranul de război a efectuat peste 200 de curse pe ruta Botoșani-București și retur. 

Din 2011 și până în prezent, botoșăneanul a adunat 10 dosare penale, toate pentru aceeași faptă, respectiv înșelăciune. În ultimul dosar în care a fost trimis în judecată prejudiciul estimat este de circa 20.000 de lei, de-a lungul timpului acesta ajungând la aproape 100.000 de lei. A primit condamnări cu suspendare și a fost obligat la plata unor daune. Acum riscă o condamnare cu închisoare, pentru că faptele de care este acuzat s-au petrecut în termenul de încercare stabilit la o condamnare anterioară.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...