Prescriere și condamnare cu suspendare pentru fostul șef al psihologilor, botoșăneanul Mihai Aniței

Prescriere și condamnare cu suspendare pentru fostul șef al psihologilor, botoșăneanul Mihai Aniței

Mihai Aniței, originar din comuna Brăești, din județul Botoșani, fost președinte al Colegiului Psihologilor din România a scăpat de închisoare după ce instanța a constatat că s-au prescris faptele pentru care era acuzat de conflict de interese și l-a condamnat cu suspendare la un an de închisoare pentru infracțiunea de prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false.

Acesta este inculpat într-un dosar în care este acuzat că şi-a atribuit şi a încheiat două contracte cu el însuşi, iar un altul cu soţia sa, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, scrie romania.europalibera.org.

Procurorii au arătat în actul de inculpare că, pentru a justifica sumele pe care și le-a însușit, Aniței consemna că a lucrat și câte 20 de ore într-o zi sau chiar mai multe ore decât are o zi, inclusiv în weekend.

A rezultat că Aniței a încasat in fonduri europene – F.S.E. (Fondul Social European), fără prestarea orelor menționate în rapoarte, ceea ce a produs un prejudiciu din fonduri europene, în cuantum de 307.475 lei.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentului de Luptă Antifraudă (D.L.A.F.).

Aniței a scăpat joi și de sechestrul pus de procurori, după ce judecătorii l-au ridicat de pe mai multe bunuri mobile și imobile pentru că și-a achitat prejudiciul.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mihai Aniţei a fost trimis în judecată de DNA în martie 2017.

Ce spuneau procurorii în actul de trimitere în judecată

În contextul derulării proiectului „SCOP – specializarea consilierilor de orientare profesională”, finanțat din fonduri europene, implementat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Mihai Aniței, în calitatea sa de președinte al Colegiului Psihologilor din România, și-a atribuit și a încheiat a două contracte cu el însuși, iar un alt contract l-a atribuit și l-a încheiat cu soția sa.

Decizia de atribuire și încheiere a contractelor a fost luată în exercitarea atribuțiilor de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România – entitate juridică de interes public, care gestiona activitatea psihologilor din domeniul privat sau public, având calitate de funcționar public.

Aniței a încheiat două contracte de prestări de servicii pe o durată de un an (01.11.2010 – 01.11.2011), în numele Colegiului Psihologilor din România cu el, psihologul Mihai Aniței, având ca obiect prestarea de către acesta a unui număr de 1.596 ore ca și coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor.

Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de în numele Colegiului Psihologilor din România cu soția sa, psiholog și ea, având ca obiect prestarea activități supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore.

Astfel, inculpatul Aniței a obținut un folos pentru sine și pentru soția sa de 336.147 lei, din care 307.475 lei – sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană și 28.672 lei – sumă aferentă contractului încheiat cu soția sa.

Valoarea contractelor era stabilită în funcție de numărul de ore, iar prețul convenit era un tarif orar brut.

Pentru a justifica sumele de bani primite în executarea celor două contracte de prestări de servicii pe care și le-a atribuit sieși, în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2012, Mihai Aniței a prezentat la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă 28 de rapoarte cu date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate ca expert, în condițiile în care aceste ore nu puteau efectiv, fizic, să fie prestate.

Astfel, însumând orele declarate ca fiind lucrate în cadrul proiectului SCOP cu celelalte ore pentru care inculpatul Aniței Mihai era salarizat sau le presta benevol în alte activități (profesor universitar titular sau asociat la mai multe facultăți, angajat al unei firme, expert sau alte funcții în alte 5 proiecte finanțate din fonduri europene, președinte al Colegiului Psihologilor, activități de coordonare editorială și doctorate, participare la activități profesionale în țară și străinătate etc.), reieșea că acesta lucrase peste 20 de ore într-o zi (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), sau chiar un număr de ore de muncă ce depășea durata unei zile.

În plus, activitățile desfășurate în cadrul proiectului nu erau datate și nici însoțite de documente care să precizeze și să justifice volumul orar zilnic sau săptămânal al muncii prestate și pentru care se solicita plata.

A rezultat că inculpatul Aniței Mihai a încasat sume de bani din fonduri europene – F.S.E. (Fondul Social European), fără prestarea orelor menționate în rapoarte, ceea ce a produs un prejudiciu din fonduri europene, în cuantum de 307.475 lei.

A.N.O.F.M. – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, partenerul principal în proiect, s-a constituit parte civilă cu suma respectivă.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Aniței Mihai, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 336.147 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cosmin Andrei, noul primar al municipiului Botoșani

astăzi, 02:34
1399

Cosmin Andrei este noul primar al municipiului Botoșani după o luptă strânsă cu liberalul Cătălin Mugurel Flutur.După numărarea voturilor din secțiile din municipiul Botoșani, Cosm...

Numărătoare de infarct! Duelul Flutur / Andrei tinde să se decidă la un singur vot

astăzi, 00:10
3834

Este incredibil dar duelul dintre liberalul Cătălin Flutur și social democratul Cosmin Andrei la primăria municipiului Botoșani pare să se decidă doar la câteva voturi, dacă nu chia...

Dan Oloeriu și-a spulberat adversarii la Flămânzi

Duminică, 27 Septembrie 2020
784

Dan Oloeriu, primarul în funcție și candidatul PNL la funcția de primar al orașului Flămânzi, a reușit să obțină din nou funcția de primar al orașului în urma scrutinului ...