Hoţ întors în Penitenciar după furtul unei maşini şi conducere fără permis

La un an de la eliberarea dintr-un penitenciar, un botoşănean a furat o maşină, aşa că se va întoarce după gratii, dar va trebui să plătească şi despăgubiri. Sentinţa este definitivă.

Internat într-un centru social din Bistriţa după eliberarea din Penitenciar, în decembrie 2015, botoşăneanul de 53 de ani s-a gândit că ar fi bine să-şi viziteze mama, stabilită în Rădăuţi- Suceava.

A intrat în curtea unei fabrici din Bistriţa, a ochit o maşină lăsată neasigurată şi, deşi nu avea permis de conducere, a furat-o şi a condus-o în jur de 170 de kilometri. A ajuns undeva în judeţul Suceava, când a izbit Seat-ul într-o bordură şi l-a avariat, fiind nevoit astfel să-l abandoneze.

A fost identificat însă la scurt timp, după lucrările abandonate în fabrica din care furase maşina. Anchetatorii din Bistriţa l-au trimis în judecată pentru furt şi conducere fără permis, proprietarul autoturismului furat şi avariat constituindu-se parte civilă şi solicitând daune de 700 de euro, reprezentând reparaţiile maşinii.

La capătul procesului, botoşăneanul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...