Un șofer a provocat trei accidente în lanț, pe o stradă din municipiul Botoșani

Un conducător auto în vârstă de 52 de ani, din municipiul Botoșani, a provocat un carambol cu patru mașini implicate, pe strada Ion Pillat din localiate, luni după-amiază.

Acesta nu a păstrat distanța față de un autoturism, condus regulamentar, acroșându-l din spate, în momentul în care șoferul din fața sa a frânat, pentru a acorda prioritate unor pietoni. Incidentul nu a fost semnalizat, întrucât bărbatul de 52 de ani nu a redus viteza, iluminatul de „stop” nefiind activat, astfel că alte două autoturisme, care se deplasau dinspre Calea Națională spre Luceafărul, s-au ciocnit în lanț, din urmă.

 

La fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție rutieră, în jurul orei 17:00. Toți cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în fiecare caz, fiind conduși, ulterior, la sediul Biroului de Rutieră, în vederea audierilor.

Conducătorul auto care a provocat incidentele în lanț, a fost sancționat cu amendă contravențională, în valoare de 580 de lei, pentru nerespectarea distanței față de autoturismul din față.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...