Un bărbat a fost reţinut 24 de ore pentru hărţuire! Acesta o urmărea de două luni pe o fostă angajată pentru a se răzbuna!

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoşani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi hărţuire.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada ianuarie –februarie a.c. acesta a urmărit o tânără de 20 de ani din localitatea Curteşti, în repetate rânduri, fără drept şi fără a avea un inters legitim, cauzându-i acesteia o stare de temere.

 

“Ulterior, în timp ce victima se afla în incinta unui centru comercial din municipiul Botoşani şi apoi la societatea comercială unde îşi desfăşura activitatea profesională, bărbatul i-a  adresat ameninţări cu acte de violenţă şi a lovit-o în zona spatelui”, au explicat polițiștii de la Botoșani.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat că activitatea infracţională a fost săvârşită în scopul răzbunării faţă de persoana vătămată, întrucât aceasta, în calitate de fostă angajată a societăţii pe care o administrează bărbatul, a formulat împotriva lui o reclamaţie în urma căreia acesta a primit o sancţiune contravenţională în cuantum de 20.000 de lei.

“În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi hărţuire, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi bărbatul să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au mai adăugat polițiștii.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și admirarea unei mașini te poate costa scump! Portofel recuperat cu ajutorul jandarmilor din Botoșani!

astăzi, 15:20

În timpul unei misiuni de patrulare desfășurate cu prilejul evenimentului „Expo Auto”, organizat de Asociația Auto din Nord în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, janda...

Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți, la Teatrul „Mihai Eminescu”

astăzi, 14:40

Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...

Exercițiu de cooperare la o fabrică din Darabani pentru gestionarea situațiilor de urgență!

astăzi, 14:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, un amplu exercițiu cu forțe ...