Scenariu de cutremur puternic, cu oameni prinşi sub dărâmături, experimentat de ISU Botoşani!

Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să se pregătească mereu pentru situaţiile care se pot întâmpla la locul intervenţiilor şi eficienţa acestora să fie maximă. După probele pe care le susţin în timpul competiţiei naţionale de descarcerare, desfăşurată în aceste zile în parcarea Kaufland, lucrătorii Inspectoratului vor fi implicaţi săptămâna viitoare într-o nouă "probă de foc".

Scenariu de cutremur puternic, cu oameni prinşi sub dărâmături, experimentat de ISU Botoşani!

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Săptămâna viitoare, ISU Botoşani a planificat să organizeze şi să desfăşoare un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, un exerciţiu în care vor fi angrenate atât instituţiile de la nivel judeţean în ceea ce priveşte asigurarea răspunsului în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, cât şi unităţile limitrofe, respectiv Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi Iaşi şi de asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie- Unitatea Zonală Iaşi, după cum spune col. Cristian Amarandei, şeful ISU Botoşani.

"Avem luat în calcul posibilitatea producerii unui cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter în care va fi afectat Centrul Istoric al municipiului Botoşani şi în cadrul căruia vor fi mai multe situaţii tactice, inclusiv persoane blocate sub dărâmături, incendiu, accident rutier şi nu în ultimul rând accident de amplasament la Staţia de Tratare a Apei de la Cătămărăşti Deal. Pe timpul exerciţiului vom evalua procedurile şi planurile întocmite pentru asigurarea intervenţiei în astfel de situaţii precum şi timpul operativ obţinut şi dacă se impune să identificăm bune practici şi să îmbunătăţim documentele operative", explică şeful ISU Botoşani.

Exerciţiul va avea loc joi, 29 iunie, iar pentru stabilirea detaliilor, pe 27 va avea loc o misiune de recunoaştere inclusiv cu elicopterul în zona centrală a municipiului Botoşani. "Ne cerem scuze locuitorilor din zonă pentru eventualele neplăceri cauzate de această activitate, dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că sunt necesare şi trebuie să ne antrenăm în condiţii cât mai reale pentru a putea identifica unde avem probleme şi ce trebuie modificat sau înlocuit", a adăugat col. Cristian Amarandei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Artiștii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premii și aplauze la Festivalul Național ”Muzritm”! - FOTO

astăzi, 18:26

Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, din nou pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Festivalul Național de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare pentru copii și adolescenț...

Președintele Sanitas cere deblocarea angajărilor din sistem: ”Spitalul din Botoşani are un deficit de asistenţi medicali de 42%!”

astăzi, 18:02

Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să permită spitalelor să angajeze personal în funcție de necesități și de bugetul disponibil. Preşed...

Antrenorul Rapidului, înaintea meciului cu FC Botoșani: ”O deplasare grea prin tradiție, un loc unde se câștigă greu!”

astăzi, 16:20

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a afirmat, în conferință de presă de vineri, că dacă jucătorii săi își păstrează entuziasmul arătat în prima etapă a Superligii, au ș...