FOTO: Grav accident rutier, soldat cu două victime

Un grav accident rutier s-a produs, miercuri seară, în localitatea Răchiți, la intersecția cu drumul spre Costești. Două autoturisme au fost implicate, în urma impactului fiind grav răniți doi bărbați.

Potrivit anchetatorilor, un conducator auto care circula pe drumul județean dinspre Costești, la intersectia cu drumul național, nu a respectat semnificația indicatorului „oprire” și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, care rula dinspre Săveni spre Botoșani.

 

În urma impactului, unul dintre autoturisme a început să emane fum, iar cei doi șoferi implicați au fost grav răniți.

În urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 17:20, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au intervenit pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. La fața locului au fost direcționate inclusiv două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și unul de poliție.

Ambiișoferi au fost testați si alcoolscopic, dar rezultatul a fost negativ.

Cele două victime au fost transportate spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, cu leziuni și traumatisme severe.



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...