Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care locuia în județul Botoșani, a fost găsit fără suflare într-o baie de pe secția COVID a Spitalului de Urgență „Mavromati”. Ion E. și-a pus capăt zilelor marți după-amiază, prin spânzurare.
Descoperirea a fost făcută de către angajați din rândul personalului medical, care au alertat conducerea, iar Poliția a fost sesizată prin apel la 112. Cadrele medicale nu au putut, însă, decât să constate decesul. Bărbatul era bănuit de infectarea cu Covid-19, fiind internat singur în salon.
Corpul a fost preluat de către specialiștii Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.
„În cauză, s-a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a f soluționat procedural”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
L.E.: Potrivit unor informații, bărbatul ar fi improvizat un ștreang, pe care l-ar fi legat de calorifer.