Trei laurieni de 10 pe linie! Vezi cine sunt

Renumitul profil mate-info-intensiv engleză al laurienilor se dovedește performant și cu ocazia examenului de bacalaureat din această vară.

Trei dintre decariștii Botoșanilor au fost colegi de clasă aici, absolvind cu note impresionante toți cei patru ani, făcând performanță atât la matematică și informatică, dar și la engleză sau alte discipline umaniste.

Mădălina Ababei, Roxana Bădilă și Codrin Aniculăese sunt cei cu care se mândresc laurienii după afișarea rezultatelor bacalaureatului 2020.

 

Toți trei decariștii sunt tineri impresionanți, cu o capacitate de organizare a informațiilor deosebită, cu o putere remarcabilă de abstractizare, știu să-și organizeze timpul foarte bine, sunt conștiincioși dar și veseli. Iar când ești atât de bun în mai multe domenii ajungi să te întrebi spre ce direcții universitare să te îndrepți.

Roxana se întreba în ultima vacanță de iarnă dacă să meargă pe info, mate, sau drept, iar la final a fost una dintre cele două șefe de promoție din acest an ale Laurianului. Codrin era ceva mai hotărât, dar avea și timp, uneori, să joace UNO după ore cu grupul de colegi mai jucăuși din clasă. Mădălina, pasionată de Dostoievschi, literatură grea, filosofie, șirul putând continua, este și ea un exemplu de tânăr ce are competențe multidirecționale, seriozitatea ei fiind de invidiat și pentru mulți adulți, nu doar pentru elevii de liceu. (foto preluate de pe facebook, de când cei trei erau mai mici; decariștii nu prea au timp să-și actualizeze paginile de socializare ;)

Vânat de absolvenții de gimnaziu din întreg județul, profilul mate - info – intensiv engleză al colegiului ”A.T.Laurian” este format din copiii ce au obținut cele mai mari note la evaluarea națională.

Profilul le asigură baza pentru orice facultate vor dori să urmeze, punând accent pe cele trei materii, iar formula educațională de la clasă este atent ”ticluită” de conducerea colegiului național botoșănean.

Nu au parte de un liceu foarte lejer, pentru că, fiind cei mai buni, suportă cea mai mare presiune a așteptărilor atât din partea profesorilor cât și a părinților. Rezistă cei mai tari, iar la final rezultatele se văd și se traduc în note de 10 și în admiterea la oricare universitate.

”Felicitări laurienilor! Felicitări tuturor copiilor care au susținut examene naționale și au dovedit că educația e importantă! Pentru noi, toți sunteți foarte buni! Sunteți buni pentru că sunteți ai noștri, pentru că v-ați străduit, pentru că ați reușit, pentru că sunteți frumoși, veseli și pregătiți. Vă prețuim necondiționat, cu sau fără clasamente județene. Vă prețuim pentru ceea ce ne-ați dovedit în cei patru ani și pentru ceea ce veți dovedi în viitor! Zbor înalt, dragi laurieni!”, este mesajul directorului Mihaela Prăjinariu.

Și Ioan Onofrei, adjunct al colegiului se declara mândru nu doar de cei trei decariști, ci de toți laurienii care au strălucit în rezultate în acest an, pentru că, înaite de contestații, la bacalaureatul din aceasta vară laurienii au primit 54 de note de 10. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...