Întâlnire emoţionantă între fraţii de peste Prut! FOTO

Basarabia – pământ românesc – răpită de la patria mamă în anul 1940, tragicul an al istoriei românilor, trăieşte şi simte încă româneşte. Am simţit şi noi acest lucru Postolachi Vasile, profesor de religie şi doctorand în cadrul Facultăţilor de Teologie "Dumitru Stăniloaie" Iaşi şi "Justinian Patriarhul" Bucureşti, Ceică Cristina Luminiţa, profesoară de istorie, Neamţu Valentina, profesoară de educaţie tehnologică, cadre didactice la Şcolile Rădăuţi – Prut şi Miorcani, împreună cu doamna director, Luchian Mirela.

 Iată că într-o zi obişnuită de luni, fără vreo semnificaţie istorică deosebită , cadrele didactice mai sus menţionate au reuşit "să scrie istorie". Este un pas mic dar atât de important pentru inimile noastre de români şi creştini – ortodocşi. Şi nu menţionez  întâmplător acest termen de creştini – ortodocşi, pentru că, la îndemnul colegului nostru de religie, Postolachi Vasile, ne-am vizitat fraţii români de la Liceul Teoretic Lipcani. A fost o întâlnire deosebită si plină de emoţii, alături de cadrele didactice de la Liceul Teoretic Lipcani: Munteanu Natalia, director, Seiciuc Gutiera Vasilivna, director adjunct, Iaţeniuc Angela, profesoară de matematică, Maria Sînchetru, profesoară de limba franceză şi Olesia Bejenari, secretară.





Domnul Postolachi Vasile, un om deosebit şi cu o inima mare, a dorit să-şi pună amprenta sa de dascăl şi om al lui Dumnezeu şi asupra copiilor de la Liceul Teoretic Lipcani, nu numai a celor de la Şcolile Rădăuţi-Prut, Rediu şi Miorcani. A reuşit să cumpere şi să le doneze fraţilor noştri de peste Prut manuale de religie pentru clasele a VIII-a şi alte cărţi religioase. Copiii au fost foarte încâtaţi să-şi cunoască fraţii sperând ca pe viitor să viziteze şi ei Şcolile din comuna Rădăuţi-Prut. Menţionez că religia nu este obiect de studiu obligatoriu, acest obiect fiind studiat benevol de copii sub îndrumarea doamnei profesoare de matematică, Iaţeniuc Angela.




Având în vedere că cele două şcoli sunt despărţite de o distanţă "atât de mică", sperăm ca pe viitor această colaborare să înflorească şi să se extindă cât mai mult, atât în ceea ce priveşte durata, cât şi domeniile pe care le va aborda. Noi sperăm că Bunul Dumnezeu ne va îndruma şi ne va ajuta ca într-o bună zi să fim din nou uniţi atât în cuget şi-n simţiri cât şi teritorial.
 
(Consilier educativ, prof. Ceică Cristina Luminiţa)


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...