Începând de marți, 2 iunie, 149 de școli din județul Botoșani își vor redeschide porțile

Începând de marți, 2 iunie, 149 de școli din județul Botoșani își vor redeschide porțile

Gabriel Hârtie, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a adus precizări cu privire la controalele efectuate în această perioadă în cadrul unităților de învățământ din județul Botoșani. Acesta a explicat faptul că toate aceste controale au ca scop de a stabili dacă s-au respectat toate măsurile organizatorice menite de a oferi siguranță elevilor în școli.

Astfel, un număr de 149 de unitățile de învățământ  din județul Botoșani sunt pregătite, ca începând de marți, 2 iunie, să-și redeschidă porțile elevilor din clasele terminale pentru a primi copiii la școală.

“Verificăm unitățile de învățământ din județul Botoșani pentru a stabili dacă s-au organizat așa cum trebuie pentru perioada 2-12 iunie și dacă s-au luat măsurile organizatorice, începând de la achiziția de materiale și până la elaborarea unei proceduri de circuit în școală al elevilor. Verificăm fiecare unitate de învățământ și acolo unde sesizăm anumite probleme, să-i putem ajuta ca să le rezolvăm până marți când vin copiii la școală. Vor fi deschise 149 unități de învățământ pentru a primi copiii la școală, acolo unde părinții și-au exprimat acordul”, a precizat Gabriel Hârtie, inspector școlar general în cadrul IȘJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta