VIDEO: Județul Botoșani, vedetă la TVR. Un reportaj despre „Micul Paris din Țara de Sus”, care ar trebui să vă facă mândri că trăiți aici!

VIDEO: Județul Botoșani, vedetă la TVR. Un reportaj despre „Micul Paris din Țara de Sus”, care ar trebui să vă facă mândri că trăiți aici!

Episodul 2 din noul sezon al emisiunii Aventura urbană, realizat de Televiziunea Română, și care a fost difuzat duminică, 13 octombrie, la TVR1, a plasat județul și municipiul Botoșani, pe care îl numesc chiar „Micul Paris din Țara de Sus”, în topul celor mai bine cotate zone culturale din România.

Un reportaj făcut la noi acasă și care ar trebui să ne facă mândri că elogiile la adresa zonei noastre vin chiar astăzi, când, cu toții ne aducem câte o mică contribuție la ceea ce înțelegem a defini ca fiind Civilizație. O poveste despre fapte și oameni ca noi, spusă lejer, altfel, în care, cu siguranță, ne vom regăsi.

“Botoșănenii se mândresc cu locul care a dat țării cele mai multe genii: Eminescu, Enescu, Iorga, Antipa, Luchian, dac-ar fi să-i amintim doar pe cei mai populari. Posibil ca la originea acestei particularități să fie seva culturală a civilizației Cucuteni care-și are rădăcinile acum 7000 de ani pe aceste meleaguri. Ar mai fi apoi melanjul etnic dintre evrei, armeni, ruși-lipoveni și moldoveni, care-a dat multe personalități, unele de anvergură internațională. Așa este și actorul Vlad Ivanov, invitatul ediției. Vlad, Vladimir pe numele de botez, căruia apropiații îi spun Dima, ne va povesti ce „Aventuri urbane” a avut în copilărie, în cartierul lipovenesc. Dacă tot am ajuns în nordul îndepărtat al țării, am făcut o scurtă plimbare cu pompierul ultramaratonist Iulian Rotariu, care-a dus drapelul României în deșerturile de pe 4 continente, am vizitat atelierul de teatru al lui Lenuș, adevărată pepinieră de talente, apoi am cunoscut trei tinere din oraș, cântărețe de folclor, devenite celebre întâi online și-apoi offline datorită clipului de promovare a județului Botoșani. Strașnică AVENTURĂ URBANĂ!”, spun realizatorii emisiunii.

Cum nu toată lumea a reușit să vizioneze în direct acest reportaj, vă propunem să îl vedeți chiar aici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Bacalaureat 2020: Elevii și părinții nu mai sunt umiliți, dar sunt școli la Botoșani în care patru ani s-a agățat ghiozdanul de gard

Miercuri, 1 Iulie 2020
3089

La Botoșani există câteva unități de învățământ unde elevii par a fi venit degeaba la școală în ultimii patru ani, sau poate, doar pentru a cheltui banii munciți cu g...

Astăzi, Solstițiul de vară. 21 iunie, ziua cea mai lungă din an

Duminică, 21 Iunie 2020
741

21 iunie, ziua cea mai lungă din an, este momentul Solstiţiului de vară. În această zi, în emisfera nordică, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, adică se ridică de...

Administrația de la Ștefănești a depus la CNI un nou proiect de reabilitare și modernizare a Casei de Cultură

Miercuri, 17 Iunie 2020
559

Administrația locală de la Ștefănești a depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții un nou proiect pentru care speră să obțină finanțare în cel mai scurt timp.Este...