„Serile melancolice eminesciene” se vor anima online, în acest an

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoşani, organizează Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret „Seri melancolice eminesciene", ajuns la ediţia a XI-a, însă online în acest an. Evenimentul va avea loc în perioada 1-5 iulie.

„Ne-am adaptat, organizând această ediție cu ajutorul celor de la Facebook (pagina ”Festivalul Național de muzică folk Ipotești”) și Youtube, transmițând on-line pe aceste platforme. Pe data de 01 iulie, vor fi postate videoclipuri cu câștigătorii marelui trofeu Mihai Eminescu de la edițiile 2010-2018, urmând ca până pe 4 iulie să fie votat câștigătorul. Câștigătorul acestei ediții va fi anunțat în baza voturilor.

 

Premierea o vor face sponsorii: Maxim Special Construct, Think Tank, Europe Direct”, au transmis organizatorii festivalului.

Festivalul din acest an se va desfășura ca retrospectivă a edițiilor derulate în intervalul 2010-2018.

Înregistrările cu laureații celor nouă ediții vor fi difuzate online, premiul de popularitate fiind acordat laureatului cu cele mai multe vizualizări. În fiecare zi se pot vedea imagini din recitalurile artiștilor în Vitrinele de la Parcul „Mihai Eminescu”Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...